Marţi, ora 18, Sala Sporturilor din Zalău
CS Volei Municipal Zalău – CS Banatul Caransebeş
Amânat cu trei zile din cauză că Volei Municipal Zalău a avut doi jucători convocaţi la loturile naţionale de juniori, meciul dintre vicecampioana României şi CS Banatul Caransebeş va avea loc marţi seara, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Zalău. Va fi o partidă contând din manşa tur a sferturilor de finală ale Cupei României, meciul de la Zalăul fiind primul care se joacă în această fază a competiţiei.
Volei Municipal Zalău şi Banatul Caransebeş s-au mai întâlnit de două ori în 2014, prima dată într-o partidă amicală disputată la Zalău şi câştigată cu scorul de 3 – 1 de zălăuani, iar a doua oară, în campionat, tot la Zalău, când formaţia de sub Meseş s-a impus în trei seturi.
Voleibaliştii zălăuani nu-şi pun problema câştigătoarei nici în partida de marţi seara. „Este un meci în Cupa României pe care va trebui să-l abordăm cu seriozitate. Am reluat pregătirile după o perioadă de pauză pe care am avut-o de sărbători, dar cred că am pregătit bine meciul şi nu vom întâmpina probleme în obţinerea victoriei”, consideră coordonatorul Marin Lescov.
„Sunt sigur că echipa este pregătită pentru meciul de cupă şi pentru cel din campionat. Suntem aproape de ritmul pe care l-am avut înainte pentru a trece cu bine peste retur şi a ne califica în play-off. Cred că echipa are puterea de a juca finala Cupei României şi a campionatului”, a precizat şi tehnicianul Stoyan Stoev.
În celelalte trei partide se vor duela: Dinamo Bucureşti – Unirea Dej, Tomis Constanţa – Arcada Galaţi şi SCMU Craiova – CSM Bucureşti.
Returul sferturilor de finală din Cupa României este programat în data de 18 februarie.