Poliţiştii din cadrul Compartimentului Urmăriri şi Posturilor de Poliţie Surduc şi Bălan au organizat, luni, 15 decembrie, o acţiune pe raza localităţii Surduc, unde fusese localizat cetăţeanul olandez Wessels Herman, în vârstă de 48 ani. Pe numele acestuia erau emise două mandate europene de arestare.
Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Tincuţa Dumuţa, autorităţile germane îl căutau de şase ani, întrucât fusese condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de import şi trafic de droguri.
Instanţele olandeze au emis recent mandat de arestare pe numele bărbatului, pe care-l cercetează pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de fiinţe umane. Cetăţeanul olandez a transportat, din România în Olanda, mai multe tinere pe care le-a constrâns să practice prostituţia în beneficiul său.
Acesta a fost prezentat, luni, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, iar marţi, 16 decembrie, instanţa clujeană a emis, pe numele său, un mandat de arestare pentru 15 zile. În acest timp, autorităţile olandeze şi germane vor trimite în România mandatele de arestare şi vor organiza escorta.
Potrivit sursei citate, cetăţeanul olandez avea afaceri cu produse second-hand în judeţul Sălaj şi a fost localizat cu ajutorul informaţiilor furnizate de concubina sa, o femeie din localitatea Bălan, care a fost arestată în Olanda şi este cercetată pentru aceleaşi fapte.