Mii de vieţi salvate, în trei ani de activitate a SMURD-ului sălăjean

 

Peste 2.000 de intervenţii au fost efectuate, de la începutul anului, de către echipajele Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Sălaj. Cele mai multe solicitări au fost înregistrate la substaţia din municipiu, nu mai puţin de 1.164, urmată de cea din Şimleu Silvaniei, 416, Ileanda, 275 şi Nuşfalău, 233.
Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi, operaţionalizarea Serviciului în Sălaj s-a realizat în urmă cu trei ani, în 16 decembrie, când au fost puse în funcţiune patru ambulanţe de tip B2 la subunităţile Zalău, Şimleu Silvaniei, Nuşfalău şi Ileanda. Trei ambulanţe au fost primite prin Programul operaţional regional-domeniul major 3.3 “îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţie în situaţii de urgenţă” şi o ambulanţă prin Ministerul Sănătăţii.
„În primul an de la operaţionalizare, echipajele SMURD au efectuat un număr de 1.259 intervenţii, acestea urmând un trend ascendent, în anul 2013 – 1.976 de intervenţii, iar în anul 2014 – 2.088, semn că acest seviciu creat pentru a veni în sprijinul semenilor noştri este util în judeţul nostru. Pregătirea de specialitate în acordarea primului ajutor calificat s-a desfăşurat în centrele de pregătire ale Ministerului Afacerilor Interne de la Oradea şi Tîrgu Mureş, iar după absolvirea cursului au fost încadraţi pe ambulanţă pentru a interveni în ajutorul unor pacienţi aflaţi în dificultate”, au precizat reprezentanţii ISU Sălaj.
În acest an, în misiunile de acordare a primului ajutor au fost asistate în anul curent un număr de 1.977 de persoane, din care 1.899 adulţi şi 78 de copii. „După trei ani de existenţă a acestui serviciu putem afirma că experienţa profesională a paramedicilor se cuantifică în unele cazuri la peste 600 de intervenţii/om”, a mai spus sursa citată.
Potrivit acesteia, cazuistica misiunilor la care au participat echipajele SMURD a fost : traumatismele şi politraumatisme prin accidente rutiere, cădere, plăgi, fracturi, contuzii, diverse afecţiuni medicale, persoane căzute în stradă, intoxicaţii cu alcool sau monoxid de carbon, bolnavi cu probleme psihice. În multe dintre cazuri echipajele SMURD au colaborat cu ambulanţa, echipajele pentru descarcerare şi au asistat la incendii, unde era pericolul intoxicării cu fum atât a salvatorilor cât şi a celor salvaţi. „În concluzie, putem afirma cu certitudine că echipajele SMURD au intervenit la misiunile pentru care au fost pregătite, venind în întâmpinarea semenilor aflaţi în nevoia de a primi prim ajutor medical calificat. După cum se ştie, un elicopter SMURD, va fi amplasat la Secţia de pompieri Jibou pentru a deservi regiunea de Nord-Vest a ţării, elicopter care a fost repartizat prin Hotărâre de Guvern”, susţin reprezentanţii ISU Sălaj.

Leave a Comment