Când visul se termină în lacrimi

Naţioanala condusă de Gheorghe Tadici a făcut un meci mare timp de 52 de minute în faţa Ungariei, chiar dacă începutul nu a fost favorabil României. Sâmbătă seara, la Debrecen, România a fost aproape de un rezultat mare chiar în faţa echipei gazdă, Ungaria, iar până în ultimele zece minute a lăsat impresia că poate pune la tăcere atât formaţia ungară, cât şi cei 5.000 de suporteri maghiari care au avut-o o reacţie total deplasată la intonarea imnului României.
Paula Ungureanu s-a aflat într-o formă de zile mari, a „închis” poarta chiar la aruncări de la şapte metri, dar nu a fost de ajuns. Neagu, de departe cea mai bună jucătoare a naţionalei noastre, a avut şi ea o evoluţie bună în partida de sâmbătă, dar în final nu i-a mai mers nici ei „tunul” cu care a impresionat de atâtea ori, indiferent de adversarele pe care le-a avut în faţă la linia de nouă metri.
România a înscris primul gol abia în minutul 11, prin Cristina Neagu, când tabela arăta 2 – 0 în favoarea Ungariei. „Tricolorele” au egalat la patru în minutul 18, dar Ungaria s-a desprins din nou spre finalul primei reprize şi a intrat cu 10 – 8 la vestiare. S-a făcut chiar 11 – 8 la reluare, dar Neagu a egalat la 13 în minutul 38, după care balanţa s-a înclinat în favoarea României. Handbalistele lui Tadici au început să prindă curaj, le-a ieşit aproape totul dar, din păcate, nu pănă la final. Neagu a fost, din nou, singura jucătoare care şi-a asumat răspunderea aruncărilor de la nouă metri, dar, în final, nu i-a mai ieşit nici ei jocul. România a avut 17 – 15 în minutul 48 şi 19 – 17 în minutul 55 dar, pe final, a intervenit parcă acel „blestem” cu care suntem pedepsiţi noi, românii, în finalurile de meci, nu doar la handbal. România a înscris doar două goluri în ultimele 12 minute, prin Georgiana Ciuciulete şi Daniela Băbeanu, în timp ce Ungaria, ajutată în unele momente şi de deciziile celor doi arbitri ruşi, a marcat de patru ori în poarta Paulei, câştigând cu 20 – 19.
România rămâne cu un singur punct după rezultatul de sâmbătă, iar luni după-amiaza, de la ora 17, va înfrunta Spania, în al doilea meci din cadrul Grupei Principale.
România: Ungureanu (12 intervenţii) – Neagu (8 goluri), Brădeanu (3), Perianu (2), Băbeanu (2), Chintoan (1), Chiper (1), Ciuciulete (1), Pîrvuţ (1).
Ungaria: Kiss (13 intervenţii) – Trisciuk (4 goluri), Szucsansczki (4), Tomori (3), Toth (2), Kovacsics (2), Bognar-Bodi (1), Kovacsicz (1), Meszaros (1), Mayer (1), Bulath (1).

2 Thoughts to “Când visul se termină în lacrimi”

  1. victor

    Ungaria este organizatoare a cheltuit enorm si ajutata de arbitraje urat. Nu castigam cu cei doi rusi decat daca bagam gol de la 12 m.Neagu o laudati gratuit pt ca ea a pierdut ambele meciuri pe final,joaca doar pt ea si finalurile de joc pt prietena Vizitiu si imootrva rezultatelor pozitive .Caracter infect..

  2. un ciumpalac

    Avem nevoie urgenta de antrenori competenti la nationala, nu ciumpalaci care cer timeout-uri cand echipa adversa e pe butuci si le baga in joc inapoi, pregatirea fizica si pshica este la pamant, Ungaria a fost atat de slaba incat aproape ca ne-a invitat s-o batem la ea acasa dar nu am fost in stare. Trebuie un refresh la nationala, nu mai putem trai din aminitiri.

Leave a Comment