Nu suntem străini de invitații, din contră, suntem chiar foarte familiarizați cu ele, uneori acestea ne onorează, alteori le refuzăm, în alte circumstanțe însă, le considerăm drept obligații și le dăm curs indiferent de dispoziția noastră. Dincolo de toate acestea, textul de față scoate în relief faptul că Dumnezeu nu ne adună în jurul Său cu de-a sila, din contră, parcă vedem frământare și emoție în acest gest dumnezeiesc de respectare a libertății umane, mai ales când vine vorba de chemarea la ospățul bucuriei veșnice. Cu toate că Dumnezeu ne-a iubit și ne iubește cu o iubire nemăsurată, El niciodată nu l-a constrâns pe om să-i răspundă acestei iubiri. Dumnezeu ne invită la comuniune, la părtășia dragostei și a bucuriei, El se pregătește și le pregătește invitaților cadrul cel mai prielnic unui festin duhovnicesc. Pentru a ilustra acest lucru cât mai bine, Hristos se folosește de două pilde care sunt oarecum complementare, este vorba de pilda nunții fiului de împărat (Matei 22,1-14) și pilda celor chemați la cină(Luca 14, 16-24). Întotdeauna în istoria omenirii, începând cu poporul evreu, au fost categorii de oameni care s-au crezut favoriții lui Dumnezeu, aveau îndreptățire să creadă acest lucru, fie pe baza istoriei lor, fie a culturii sau a religiozității lor, să creadă că sunt primii(dacă nu chiar singurii) în actul mântuirii. Ei sunt ,,cei dinăuntru”, ceilalți sunt ,,cei dinafară”. Tocmai acest statut, de ,,dinăuntru” poate fi periculos atunci când ești pus în postura să răspunzi invitației lui Dumnezeu. Calitatea de ,,credincios” îți poate oferi iluzia unei stabilități în grațiile lui Dumnezeu, crezi că poți amâna chemarea pe care El ți-o face, să crezi că ai dreptul să-ți prioritizezi oportunitățile sau nevoile. Te poți crede un copil răsfățat care poate oricând să revină asupra deciziei luate. De fapt lucrurile nu stau așa. Toți oamenii sunt chemați la mântuire, la nunta Mirelui Hristos din ceruri, la fericirea comuniunii de iubire veșnică, dar sunt aleși numai cei care răspund prompt chemării lui Dumnezeu, cei care sunt dispuși să împlinească voia Lui. Cele două pilde amintite, arată că niciun lucru nu are întâietate în fața chemării divine. Atât în chemarea ucenicilor la apostolat cât și în alte ipostaze, oarecum motivate de circumstanțe lumești, Hristos arată caracterul imperativ și urgent al chemării lui Dumnezeu. La un moment dat, când cineva este chemat a-I urma lui Hristos, acela se scuză zicând: ,,Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu.”(Luca9,59) iar reacția lui Hristos este surprinzătoare: ,,Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor…” sau altul: ,,Îţi voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi ca să rânduiesc cele din casa mea,” Hristos îi zice: ,,Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu”(Luca 9,60-62). În vremea de atunci (cum de altfel se întâmplă și azi) invitația la un eveniment se făcea cu ceva timp înaintea acestuia. În preajma lui, în imediata sa apropiere, cei ce răspunseseră afirmativ invitației, erau anunțați din nou pentru a se putea pregăti. Scuzele de orice fel în fața unei astfel de invitații, dar mai ales dacă vine din partea lui Dumnezeu sunt de-a dreptul puerile și neavenite. Mântuitorul Hristos prin cele trei pretexte a oaspeților poftiți la cină, scoate în relief impostura și grosolănia umană, nonsensul unor motive menite să acopere refuzul invitaților. Așa cum nimeni nu cumpără un teren fără de a-l vedea în prealabil sau nu cumpără 5 perechi de boi fără de a-i proba mai întâi, mai ales dacă-i cumpără pentru munca câmpului, cu atât mai mult, este puțin probabil ca cineva să se căsătorească așa peste noapte. În această situație se stârnește mânia lui Dumnezeu și așa se explică faptul că cei dinăuntru vor rămâne pe dinafară, tocmai datorită siguranței mântuirii, iar cei dinafară, care vor sesiza importanța invitației lui Dumnezeu vor fi așezați la masa ospățului. Nu o dată în fața cerbiciei propriului popor, Hristos le spunea că vameșii și păcătoșii vor intra înaintea lor în împărăția lui Dumnezeu. Suntem în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, iar cum sărbătoarea nu este o comemorare ci o trăire în duh a unui eveniment, putem spune că și de data aceasta Hristos se va naște din nou atât pentru mine cât și pentru tine. Prezența Sa pe pământ este o invitație tacită de a ne apropia de El, cu credință, cu dragoste și cu entuziasm. Colindul popular spune: ,,Să mergem cu păstorii /Și să Îl preamărim, /Că pentru noi El s-a născut, / Veniți la Viflaim! Ce frumoasă invitație! Ce hotărât îndemn! Ce bună oportunitate! Și cu toate acestea … parcă văd că mulți vor profita de pretexte.
Pr. Augustin Câmpean
„cei dinăuntru vor rămâne pe dinafară, tocmai datorită siguranței mântuirii”. O interpretare eronata a Scripturii.
Mantuirea este absolut sigura, certa (Ioan 10, 28-29) pentru ca nu are la baza ceeace face omul pentru Dumnezeu, ci ceeace face Dumnezeu pentru om (Efeseni 2, 8-10). Faptele bune (in cel mai optimist scenariu, Isaia 64, 6) pot fi efectul mantuirii, in nici un caz cauza ei!
Si cu decalogul cum ramane , unde e dreptatea lui Dumnezeu daca nu conteaza ce faci in lumea asta …Sau credeti doar in bunatatea lui .
Romani 6 si Romani 7 ar trebui sa va dea raspunsul pe care-l cautati!
Acum 2000 de ani Dumnezeu ne-a aratat dragostea Lui, prin intruparea Fiului.
La a doua Lui venire, la judecata, Dumnezeu ne va demonstra dreptatea Lui.
Toti cei botezati se mantuiesc?
Botezul nu a mantuit, nu mantuie si nu va mantui niciodata oameni. Botezul este un simbol exterior, un fel circumcizie. Fara circumcizia inimii, adica fara o schimbare launtrica profunda, botezul (tot asa ca si circumcizia) nu are, nu a avut si nu va avea nici o valoare in ochii lui Dumnezeu (Ieremia 9, 25 si Faptele Apostolilor 7, 51)!
Si dumneata domnule pokemon pacalit pentru ce te-ai mai botezat la pacaliti?
Nu toti cei botezati se vor mantui dar botezul este o conditie esentiala pentru mantuire:”De nu se va naste cineva din apa si din duh nu va putea intra in imparatia cerurilor”
Iacov 2,26
catre mister anonim, neoprotestant, nu mai scrieti, trimiteri biblice rulpte de context. voi il vreti pe m luther, mergeti pe linia pe care a mers el si veti ajunge unde a ajuns el.
Ap.Petru are un raspuns pentru Dv.
2 Petru 3, 15-16.
Ap.Pavel a scris multe lucruri care nu sunt usor de inteles. Inca de pe vremea lui Petru, au existat unii oameni, care se credeau mai luminati ca Pavel si au ignorat intelepciunea pe care a primit-o acesta de la Dumnezeu.
Lucrurile au degenerat, astfel ca azi, exista oameni care ignora chiar si lucrurile simple scrise prin Pavel. Pavel afirma clar ca mantuirea e prin har, nu prin fapte (Efeseni 2, 8-10)! Unii, spun ca nu e asa!
Domnul acesta neoprotestant (foarte activ de altfel) se incurca in idei – uite alba, nu e neagra! El nu poate face distinctia intre mantuirea realizata de Hristos (obiectiva) si mantuirea subiectiva – asumarea roadelor jertfei de pe Cruce. Textele scripturistice alese tendentios sunt doar o plapuma care acopera ipocrizia si minciuna.
Prezentati dogma unui cult crestin din Romania. Eu v-am precizat parerea Apostolilor si a Scripturii. Intre cele doua sunt diferente.