Sălăjenii care folosesc sobe sau alte mijloace de încălzire cu defecţiuni riscă amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei. Tot sancţiune constituie şi neexecutarea verificării, reparării şi curăţării periodice cel puţin o dată pe an a coşurilor pentru evacuarea fumului, precum şi nerealizarea elementelor de izolare termică a acestora, potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj. Potrivit acestora, în ultima luna, nu mai puţin de 11 incendii au avut ca şi cauză coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materiale combustibile, majoritatea acestora au izbucnit la locuinţe din mediul rural.
Pentru asigurarea securităţii la incendiu, ISU Sălaj recomandă respectarea următoarelor condiţii: coşurile se leagă de structură la trecerea prin planşee, prin dispozitive constructive în vederea asigurării rezistenţei şi stabilităţii, la străpungerea planşeelor combustibile, elementele de lemn ale planşeelor trebuie sa fie distanţate la cel puţin 24 centimetri de la faţa interioară a coşului de fum (completarea spaţiului dintre coş şi planşee se realizează cu materiale termoizolatoare incombustibile), când coşurile sunt lângă pereţi de lemn sau alte materiale combustibile, se lasă între perete şi coş un spaţiu de cel puţin zece centimetri, protejând în acelaşi timp peretele cu materiale rezistente la foc, la traversarea podului clădirii şi la străpungerea acoperişului, feţele exterioare tencuite ale coşurilor trebuie să fie la cel puţin zece centimetri distanţă de elementele din lemn, în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, ca să se poată observa cu uşurinţă eventualele fisuri, în podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile, gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă), coşurile amplasate până la distanţa de 150 centimetri de coamă trebuie să depăşească coama cu 50 de centrimetri pentru învelitori incombustibile şi cu 100 centimetri pentru învelitori combustibile, se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze, la canalele de fum care deservesc şi focare cu combustibil solid sau lichid, în spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie, nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului, se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile, asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată.
De asemenea, potrivit sursei citate, este interzisă folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare, precum şi folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, şuri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile: afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se vor amplasa independent de celelalte construcţii din gospodărie.
„Folosirea sobelor şi a altor mijloace de încalzire cu defecţiuni, improvizaţii sau în condiţii care nu asigură protecţia la foc, potrivit reglementărilor tehnice, faţă de materialele şi substanţele combustibile din spaţiul în care sunt utilizate şi neexecutarea verificării, reparării, şi curăţării periodice cel puţin o dată pe an a coşurilor pentru evacuarea fumului precum şi nerealizarea elementelor de izolare termică a acestora constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei”, au subliniat reprezentanţii ISU Sălaj.
si cine curata hornuri? este doar un hornar in Badon, si o simpla curatare te costa 50 de lei, iar de chitanta nici nu poate fi vorba. In general la o casa ai 2-3 hornuri de sobe sau unul mare de centrala si asa ajungi sa dai 100 de lei, bani care nu sunt putini. Daca acest serviciu ar fi asigurat de cei de la ISU, poate ca nu ar fi asa de multe incidente nefericite