La sfârşitul campaniei electorale, într-o emisiune televizată, preşedintele ales al României, Klaus Iohannis a fost întrebat printre altele ce alege între Mickey Mouse şi Santa Claus. Răspunsul nici nu mai contează, ceea ce mi se pare straniu, este această transformare sau metamorfozare în mentalul şi în obiceiurile oamenilor, a unui sfânt marcant al creştinismului timpuriu, care devenise până mai ieri Moş Nicolae, iar acum încet, încet prinde alt contur sub influenţă occidentală numindu-se Santa Claus. De fapt nici nu mai este un sfânt, este un personaj care poate fi asociat cu oricare altul din panoplia personajelor promovate de industria cinematografică sau comercială. Întrebarea care se pune este următoarea: Pe cine îl sărbătorim de fapt pe 6 decembrie? Pe Sfântul Nicolae episcopul Mirei Lichiei, pe Moş Nicolae sau pe Santa Claus? Pentru a avea o imagine de ansamblu îi vom lua pe rând.
Sf. Nicolae a fost blândul ierarh al Mirei Lichiei, o provincie din sudul Asiei Mici, trăind în a doua jumătate a secolului III şi prima jumătate a secolului IV. S-a distins prin bunătate, blândeţe şi dăruire, într-o lume a prigoanei și a urii dezlănțuite împotriva creștinilor. A rămas în memoria vie a Bisericii ca omul ce biruie răutatea prin bunătate. Noi știm că doar Dumnezeu este bun, noi oamenii … avem păcatele noastre și de multe ori la rău răspundem cu rău, ne lăsăm influențați de circumstanțe. Sf. Nicolae însă, este modelul viu prin care putem să ne asemănăm cu Dumnezeu în bunătate și în dăruire. Încercând să fim asemenea sfântului, ieșim (cel puțin pentru moment) din cercul egoist și limitat al existenței noastre și ne dorim cel puțin din această postură, asemănarea noastră cu Dumnezeu. Faptul că îl prăznuim acum în perioada premergătoare Nașterii Domnului și că ne concentrăm pe capacitatea sa de a aduce daruri sau de a dărui, lucru pe care îl facem și noi în aceste zile, ne pregătește oarecum pentru a înțelege marele Dar pe care Dumnezeu îl va face omenirii prin nașterea Fiului Său. Așa l-au înțeles creștinii pe Sf. Nicolae, un om blând, plin de bunătate, dar și aspru când vine vorba de apărarea dreptei credințe, așa cum el însuși a făcut-o la Niceea în 325.
Numele de Moș Nicolae s-a dobândit în timp. Moșul este întemeietorul, întâiul, bunicul unei familii, el este grijuliu, bun, iubitor și darnic față de nepoți, este apropiatul față de care îți permiți a cere orice condiționând cu propria cumințenie. Atâta vreme cât Sf. Nicolae este (sau era) Moșul trimis de Dumnezeu să răsplătească cumințenia, bunătatea și credința celor mici dar și a celor mari, data de 6 decembrie rămâne încă o sărbătoare creștină, dar când toată atenția se va concretiza doar pe cadouri, atunci va fi nevoie de un personaj drăguț care să ni le aducă la ușă. Acesta nu este un sfânt și nici nu are niciun mesaj ceresc, el este Santa Claus, moșul simpatic și durduliu care aduce cadouri. Santa Claus sau Moș Crăciun își are originea în persoana lui Moș Nicolae, imigranții olandezi din America l-au numit inițial Sinterklaas, adică omul îmbrăcat în veșminte liturgice, ce lasă darurile pe coșurile de fum ale caselor. Mai apoi, la începutul secolului XIX, pastorul american Clement Clarke Moore, a creat noua imagine a Sfântului Nicolae ca fiind un personaj simpatic, dolofan și zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Încet, încet, imaginea bătrânelui simpatic se diversifică ajungând prin anii 1930 să reprezinte imaginea campaniei publicitare, desfășurată de Coca-Cola, imagine care de altfel o cunoaștem și în zilele noastre. Imaginea unui Moș Crăciun tolănit într-o sanie trasă de reni, este total desacralizată. În mitologia românească s-au încercat fel de fel de explicații ale personajului Crăciun, care ar fi fost în anturajul pruncului Iisus la naștere. Dar nicio astfel de supoziție nu este verosimilă.
Cuvântul „Crăciun” are o obârşie destul de interesantă, după unii ar proveni de la latinescul calationem care înseamnă chemare, convocare, întrunire pentru a serba un eveniment important şi se pare că exista chiar o sărbătoare cu acelaşi nume în lumea romană, care se ţinea la începutul anului şi în cadrul căreia se anunţau principalele sărbători din anul respectiv. Cea mai plauzibilă etimologie însă, pare a fi cuvântul creatio, creationem tot din limba latină care înseamnă creaţie, căci ”Naşterea Domnului” înseamnă începutul unei noi creaţii a lumii din punct de vedere spiritual prin Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu se face om pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ca umanul din noi să participe la viaţa divină, ca omul să se ridice la demnitatea cu care a fost cinstit mai înainte de păcat. Numai așa descoperim taina Crăciunului: Dumnezeu se face om, ca omul să poată deveni „dumnezeu” prin har, iar Sf. Nicolae este un model în acest sens, ceilalți … sunt doar simple personaje.
Pr. Augustin Câmpean
Desacralizarea crestinismului, prin misticism, preluarea unor obiceiuri, ritualuri, obiecte, sarbatori, date calendaristice pagane, este o performanta inegalabila realizata cu binecuvantarea autoritatilor eclesiastice din primele veacuri ale primului mileniu dupa Hristos. O incercare neinspirata de a spala aceasta contra-performanta cu un poem fictiv scris pentru copii, care este prezentat subtil ca si o dogma cultica.