Ministerul Educaţiei inspectează şcolile din judeţ

Ministerul Educaţiei a anunţat că şi în acest an şcolar vor avea loc inspecţii de specialitate pe discipline şi tematice în unele judeţe, însă fără să precizeze când şi unde se vor desfăşura acestea. “În perioada noiembrie-decembrie a anului şcolar curent sunt programate să se desfăşoare în unele judeţe/municipiul Bucureşti inspecţii de specialitate pe discipline şi/sau, după caz, inspecţii tematice pentru activităţile extracurriculare şi activităţile extraşcolare, învăţământul particular şi învăţământul alternativ, învăţământul special, precum şi pentru învăţământul sportiv integrat şi suplimentar”, se arată în adresa trimisă inspectoratelor şcolare.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj au precizat că nota de la Minister a fost primită zilele trecute şi se specifică doar faptul că au fost demarate aceste activităţi de control. „S-a primit o adresă de la Minister prin care ne-au informat că încep inspecţiile, urmând ca sosirea inspectorilor în judeţe să fie anunţată cu trei zile înainte, astfel că, deocamdată, nu ştim dacă şi Sălajul se află printre judeţele vizate. În anul şcolar precedent am primit vizita inspectorilor generali din cadrul Ministerului. Inspecţii au fost efectuate la disciplinele tehnice şi informatică”, a explicat Maria Pop, inspector şcolar general al judeţului Sălaj.
Inspecţiile de specialitate pe discipline, precum şi cele tematice vor fi realizate de către inspectorii generali din cadrul Ministerului Educaţiei – Direcţia Generală de Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii, care vor fi însoţiţi de inspectorii şcolari de specialitate de la nivelul inspectoratelor şcolare. Obiectivele inspecţiilor vor fi comunicate odată cu sosirea acestora în judeţe. „Lista unităţilor şcolare/instituţiilor de educaţie în care se va realiza activitatea de inspecţie de specialitate sau, după caz, activitatea de inspecţie tematică va fi stabilită de comun acord după sosirea inspectorilor generali din cadrul Ministerului Educaţiei”, se mai precizează în adresa menţionată.

One Thought to “Ministerul Educaţiei inspectează şcolile din judeţ”

  1. Cele mai sigure oferte de lucru

    Anuntul 1

    Cele mai sigure oferte de lucru! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul „Info” la adresa de email: ica­_tudorr@yahoo.com

Leave a Comment