Ucigaşii colonelului Ioan Gherman au fost trimişi în judecată

Cei trei tineri suspectaţi de comiterea tâlhăriei din Ortelec, ce s-a soldat cu moartea colonelului în rezervă Ioan Gherman, în vârstă de 81 de ani, Adrian Bărburaş şi Casiu Lingurar, şi Adrian Micz de 30 de ani, au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi de tâlhărie sau piraterie urmată de moartea victimei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sălaj, marţi, 2 decembrie. Primii doi sunt hoţi recidivişti, cel de al doilea fusese dat în urmărire naţională în 26 septembrie pentru un furt comis în judeţul Cluj. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă între şapte şi 18 ani de închisoare, la care se adaugă sporurile de pedeapsă rezultate ca urmare a condamnărilor anterioare. Inculpaţii au fost reţinuţi în 8 octombrie, după aproximativ o săptămână de la săvârşirea faptei.

Reamintim că în 30 septembrie, unul dintre vecinii bătrânului a sunat la numărul unic de urgenţă 112 după ce a observat că un geam şi uşa de acces al locuinţei acestuia au fost forţate. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că lucrurile din locuinţă erau răvăşite, iar în una dintre încăperi se afla proprietarul casei, în stare de inconştienţă, legat de mâni şi de picioare. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, însă la doar câteva ore acesta a murit, medicii declarând decesul în jurul orei 1.
După cum a explicat şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Aurel Ştirb, în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că tâlhăria nu a avut loc în noaptea de 29 spre 30 septembrie, ci cu două nopţi înainte, şi anume, în noaptea de 27 spre 28 septembrie. În consecinţă, bătrânul a stat legat aproximativ trei zile până ce a fost găsit de poliţişti, la sesizarea unui vecin, care îl ajuta periodic în gospodărie. “Victima a fost bătută, pe corpul acesteia găsindu-se urme de violenţă. În urma investigaţiilor s-a constatat că fapta a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi nu luni spre marţi, cum se crezuse iniţial. Cel mai probabil l-au legat de mâini şi de picioare pentru a nu putea alerta vecinii sau poliţia”, a precizat Ştirb.
Conform anchetatorilor, mobilul faptei a fost furtul. “Prima ipoteză, care, până la încheierea cercetărilor, s-a adeverit, a fost furtul. Lipseau câteva obiecte din casa victimei, printre care: un inel, un ceas, un aparat foto şi o medalie. Toţi cei trei suspecţi erau cunoscuţi cu antecedente penale. Doi dintre tineri, Adrian Bărburaş şi Casiu Lingurar, se ascundeau într-o pădure de lângă localitatea Bogdana. Primul era cercetat în mai multe cazuri de furt, iar pe numele celui de al doilea era emis un mandat de arestare de către Judecătoria Huedin. La audieri, aceştia şi-au recunoscut fapta şi au indicat şi cea de a treia persoană, care a luat parte la tâlhărie, Adrian Micz”, a explicat procurorul Bogdan Chiş, şeful Secţiei Penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

2 Thoughts to “Ucigaşii colonelului Ioan Gherman au fost trimişi în judecată”

  1. Camelia

    Cea mai buna oferta de lucru!
    Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: concam68@gmail.com

  2. Margareta

    Cautam persoane pentru a munci in domeniul operare calculator & IT, part time/ full time. Veniturile sunt in functie de competente. Anunt valabil in toate judetele.
    Cerinte
    – cunostinte minime de operare, pachetul Microsoft Office
    – abilitati de comunicare
    – cel putin studii medii;
    – varsta minima 18ani;
    – experienta nu este necesara, se asigura training de specialitate.
    Oferim:
    – contract comisionar;
    – training permanent,
    – munca online , chiar de la d- voastra de acasa
    – program flexibil.
    Mai multe detalii pe email. Rugam Seriozitate Maxima!
    margaretacovete@yahoo.ro

Leave a Comment