Un nou caz de trichineloză a fost diagnosticat de inspectorii sanitari veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj.
Potrivit unor informaţii furnizate de medicul veterinar Vasile Chindriş, purtător de cuvânt al DSVSA Sălaj, cazul a fost identificat în cursul acestei săptămâni la o carcasă de mistreţ împuşcat în zona Chieşd, însă din fericire carcasa a fost depozitată, întreagă, până la obţinerea rezultatului examenului trichineloscopic fără a ajunge pe masa consumatorilor. Medicii din cadrul instituţiei precizate au dispus distrugerea cărnii de vânat şi pe această cale recomandă tuturor proprietarilor de porcine crescute în exploataţii nonprofesionale să solicite medicilor veterinari, care au concesionat activităţile sanitar veterinare, efectuea examenului trichineloscopic la toţi porcii sacrificaţi pentru consum familial.
Potrivit mediciului Chindriş, DSVSA Sălaj a dispus efectuarea de instruiri şi controale oficiale la toate fondurile de vânatoare în vederea respectării prevederilor legale referitoare la efectuarea analizelor obligatorii pentru supravegherea Pestei porcine clasice şi a trichinelozei la mistreţii împuşcati înainte de consumul carcasei, prevenindu-se în acest mod îmbolnăvirea consumatorilor.
Focar de trichinezolă în zona Lapiş
În urmă cu aproximativ două săptămâni medicii de la DSVSA Sălaj au identificat primul caz de Trichineloză din acest an din judeţ, la un porc mistreţ, împuşcat pe fondul de vânătoare din zona Lapiş, din fericire neexistând consumatori.
Toti mistretii de ar fi in aceeasi situatie!! Distrug proprietatile/ culturile oamenilor, iar baronii traiesc pe spatele saracilor oameni. Ei o duc din chef in chef iar taranul de rand ramane cu buza umflata. Astia sunt urmasii comunistilor (au avut de la cine invata).