Un nou criteriu a fost fost introdus, începând din acest an şcolar, în evaluarea cadrelor didactice. Este vorba de „conduita profesională”, ce valorează cinci puncte. Astfel, activitatea unui dascăl în cursul unui an şcolar va fi apreciată şi în funcţie de modul în care se îmbracă la şcoală, respectul pe care îl arată colegilor, părinţilor şi elevilor, limbajul folosit atât la ore, cât şi în cancelarie. Aspectele menţionate, reunite în criteriul “conduită profesională”, îi pot aduce, sau lua, unui cadru didactic, cinci puncte la aprecierea finală pe care o primeşte la sfârşitul unui an şcolar, din partea conducerii unităţii şcolare. Noul criteriu a fost introdus în fişa de evaluare a activităţii cadrelor didactice la începutul anului şcolar.
Astfel, fiecare unitate de învăţământ are dreptul ca, în funcţie de specificul şcolii, să introducă propriile criterii la acest punct, dar fără ca punctajul aferent să depăşească cele cinci puncte. În evaluarea finală a dascălilor, cel mai important aspect este realizarea activităţilor didactice, activitate pentru care un cadru didactic poate primi până la 25 de puncte. 20 de puncte poate primi dacă, în urma evaluărilor, rezultatele obţinute sunt foarte bune. Puncte se acordă pentru formarea profesională, activităţile extraşcolare, implicarea în proiecte pentru creşterea prestigiului şcolii şi diverse alte activităţi care completează activitatea didactică.
La finalul anului şcolar, cei mai mulţi dascăli obţin calificativul “Foarte bine”, care se acordă pentru un punctaj cuprins între 85 şi 100 de puncte. Calificativul este important pentru participarea la examenele necesare pentru obţinerea gradelor didactice, pentru obţinerea gradaţiilor de merit şi a altor categorii de premii, dar şi pentru ocuparea funcţiilor de conduce
Cam discreționar. Dacă un profesor excepțional de matematică scapă o înjurătură?