Campania gratuită de vaccinare antigripală va demara în această săptămână. Anunţul a fost făcut de către Ministerul Sănătăţii, dozele de vaccin fiind deja achiziţionate şi urmând să fie folosite pentru imunizarea cu prioritate a persoanelor care prezintă risc ridicat de îmbolnăvire. „Anul acesta, Ministerul Sănătăţii va utiliza 500.000 de doze de vaccin gripal pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”, se precizează într-un comunicat al Ministerului.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj a solicitat peste 48.000 de doze de vaccin antigripal, care vor fi repartizate către medicii de familie şi unităţile medicale cu paturi, prin intermediul cărora se va derula campania. “Am încheiat şi am transmis catagrafia persoanelor vizate de această campanie. Este vorba de 48.542 de persoane, din care 21.237 sunt bolnavi cronici, personal medical – 1.920, persoane cu vârsta de peste 65 de ani – 24.160, gravide – 560, precum şi 665 de persoane internate în centrele rezidenţiale”, a precizat Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj.
Conform Ministerului Sănătăţii, în prima fază a campaniei se vor achiziţiona 500.000 de doze, urmând ca, în funcţie de cerere, să se suplimenteze până la trei milioane de doze de vaccin antigripal. “Acest lucru este posibil ca urmare a încheierii unui contract – cadru multianual ce permite evitarea situaţiilor cu care ţara noastră s-a confruntat în ultimii ani, adică demararea cu întârziere a campaniilor şi numărul insuficient de doze de vaccin achiziţionate”, susţine sursa citată.
Pentru a beneficia gratuit de vaccinul antigripal, persoanele aflate în categoriile de risc (astmaticii, bolnavii de diabet zaharat, cu insuficienţă cardiacă sau cu boli imunologice) trebuie să se prezinte la cabinetul medicului de familie şi să solicite vaccinarea. De asemenea, vaccinurile vor fi distribuite şi unităţilor sanitare cu paturi pentru pacienţii internaţi şi personalul medical care lucrează acolo.
Vaccinarea antigripală trebuie să se efectueze din timp, înainte de instalarea perioadei rece, deoarece astfel ajută organismul să se pregătească împotriva virozelor. Vaccinul antigripal este făcut, de obicei, începând cu luna septembrie şi până la mijlocul lunii noiembrie.
De asemenea, medicii reamintesc că şi păstrarea regulilor minime de igienă personală, respectiv spălatul pe mâini cu apă şi săpun, reprezintă una din metodele cele mai eficiente de prevenire a îmbolnăvirilor. Şi anul acesta vaccinul antigripal este de import, întrucât Institutul Cantacuzino nu mai produce serul.