Numărul sălăjenilor care au avut nevoie de asistenţă medicală la finele săptămânii a înregistrat o uşoară creştere faţă de weekendul anterior. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în perioada 14-16 noiembrie, din cele 309 persoane tratate, medicii au dispus internarea pentru 61. Cei mai mulţi sălăjeni, 71, care au trecut pragul unităţii medicale în weekend au fost diagnosticaţi cu plăgi, fracturi, traumatisme sau entorse, urmaţi de cei cu gastrită, gastroduodenită, enterecolită sau gastro-enterocolită, respectiv 19. Alte şapte persoane au ajuns la spital din cauza hipertensiunii arteriale, iar şapte din cauza consumului exagerat de băuturi alcoolice. Potrivit sursei citate, alţi opt pacienţi au ajuns la spital, după ce au fost victime fie ale unor agresiuni, fie ale unor accidente rutiere.