Mesaje obscene şi maşini vandalizate în zona Dumbrava

 

Nu mai puţin de opt autoturisme au fost vandalizate, în noaptea de marţi spre miercuri, pe strada Pietriş, din municipiul Zalău. Proprietarii acestora şi-au găsit dimineaţa maşinile pline de mesaje obscene sau cu tentă politică, inscripţionate cu spray alb. De asemenea, uşa de la intrarea unuia dintre blocuri a fost „pictată” în acelaşi mod. „Când am venit dimineaţa acasă nu am putut să folosesc interfonul, tastele erau pline de spray alb. Am şters cu o cârpă, cât am putut, acum se poate folosi”, a spus unul dintre locatarii blocului. Uimiţi şi revoltaţi, în egală măsură, proprietarii autoturismelor au mărturisit că nu îşi dau seama cine ar fi putut să facă acest lucru. „Majoritatea posesorilor maşinilor vandalizate locuiesc în D35 şi mai sunt câţiva şi din blocul celălalt, unde a fost vopsită uşa de la intrare, respectiv D37. Nu ştim dacă au fost alese aceste maşini sau dacă s-a dat cu spray la întâmplare. Cândva, spre dimineaţă s-a întâmplat, însă nimeni nu a văzut nimic”, a explicat unul dintre proprietarii în cauză.

A fost depusă o singură plângere

Potrivit poliţiştilor, păgubiţii au fost invitaţi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj pentru a depune plângere. „Miercuri, în jurul orei 8, un bărbat din municipiul Zalău, Daniel J., a sesizat poliţia, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că în noaptea de 4 spre 5 noiembrie, persoane necunoscute au distrus, prin vopsire cu spray, un număr de opt autoturisme, ce se aflau parcate pe strada Pietriş, din municipiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea. Conform spuselor sale, până în prezent, a fost depusă la biroul de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului doar o singură plângere. „În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi identificare a autorilor”, a completat reprezentantul IPJ Sălaj.

Aproape 40 de autoturisme, avariate într-o singură dimineaţă

Nu este prima dată când proprietari de maşini din municipiu îşi găsesc autoturismele avariate. În urmă cu doar câteva luni, trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 19 ani, au făcut ravagii într-o duminică dimineaţa pe două străzi din Zalău. Teribiliştii au reuşit, într-o scurtă plimbare, pe străzile Sfânta Vineri şi Aleea Ritmului să avarieze zeci de autoturisme parcate pe marginea drumului. Nu mai puţin de 37 de maşini au fost afectate, fiindu-le rupte oglinzile retrovizoare. Oamenii legii au reuşit să identifice autorii, aceştia fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de distrugere. Din cei 37 de proprietari ai maşinilor distruse, doar 18 au depus plângere la poliţie. Tinerii au provocat o pagubă totală ce a depăşit 10.000 de lei.

12 dintr-o lovitură

Dacă în urmă cu câteva luni teribiliştii „au lucrat” în echipă, la finele săptămânii trecute, un zălăuan, ce-i drept „puţin” mai „experimentat” a reuşit „performanţa” de a distruge nu mai puţin 12 maşini. Totul s-a întâmplat sâmbătă, 1 noiembrie, în jurul orei 7, pe strada Avram Iancu, din Zalău. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a intrat cu maşina pe contrasens, pe porţiunea cu sens unic al străzii, unde a avariat 12 maşini, ce erau parcate pe marginea drumului.
Potrivit oamenilor legii, conducătorul auto, Vasile G., a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, precum şi prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, din primele cercetări făcute de oamenii legii, s-a stabilit faptul că acesta avea permisul de conducere supendat pentru mai multe infracţiuni rutiere. Bărbatul a acroşat şi o maşină a Poliţiei în vara acestui an.
După ce a lovit prima maşină, conform celor spuse de martori, conducătorul auto a încercat să fugă, însă din cauza stării în care se afla nu a reuşit să păstreze controlul volanului, lovind şi celelalte autoturisme. Bărbatul a fost identificat de poliţişti la scurt timp, pe numele său întocmindu-se dosar penal pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi refuzul prelevării de probe biologice.

5 Thoughts to “Mesaje obscene şi maşini vandalizate în zona Dumbrava”

  1. voicu

    multumim politiei locale,au fost sesizati de ,,n,, ori ca in zona blocurilor D35-D37 in fiecare seara pina dimineatase consumau alcoool se facea o mizerie de nedescris,peturi chistoace ,si alte ,(poate se si drogau),politia locala nu a luat nici o masura macar sa treca periodic,aleator prin zona si sa ii trimita la culcare,dar se pare ca e mai bun somnul lor prin locuri dosite decit apararea contribuabililor

  2. Anonim

    Aceleasi problem sunt si la blocurile din zona Liceului Pedagogic de pe strada Crisan.

  3. Anonim

    Si noi care ne laudam ca avem cel mai inteligent sistem de supraveghere a traficului. Oare daca ar fi camere de luat vederi mai multe nu s-ar descuraja producerea acestor incidente. Pe cetatenii cinstiti nu cred ca ii deranjeaza camerele. Ce spui dom’ primar?

  4. Ce ne miram?

    Politia comunitara este la fel de performanta pe cat de competent este seful ei (un profesor de biologie)…

  5. dan

    Si pe strada meteorologiei au fost vopsite cateva, inclusiv a mea

Leave a Comment