Lucrările de restaurare a castrului roman din Buciumi a iscat nemulţumiri în rândul localnicilor din comună. Câţiva cetăţeni spun că din cauza acestora riscă să fie lăsaţi fără o parte din terenurile pe care le deţin în localitate. Revoltaţi, aceştia au protestat vehement marţi dimineaţa în apropierea castrului, chiar pe suprafeţele de pământ pe care susţin că le deţin legal. „Primăria vrea să ne ia abuziv o parte din pământurile pe care le deţinem. Intenţionează să ne anuleze în instanţa titlurile de proprietar. Este vorba de câteva suprafeţe care sunt incluse în proiectul Consiliului Judeţean pentru reabilitarea castrului. În această situaţie suntem trei persoane, de aici, din comună. Pe ce motiv să anuleze titlurile, din moment ce actele de proprietate deţinute de noi sunt legale”, a declarat unul dintre proprietarii în cauză, Pamfil Nimăt. Acesta a mai adăugat că niciunul dintre reprezentanţii administraţiei locale nu a venit să discute cu ei, ci au trimis doar forţele de ordine. „Nimeni de la Primărie nu a venit să vorbească cu noi, să ne explice cum a apărut această situaţie. Noi am aflat că vor să ne anuleze titlurile şi atât. Ba mai mult, i-au trimis pe poliţişti, zece la număr”, a mai spus localnicul.
Suprafeţele, deţinute legal de Consiliului Judeţean
De cealaltă parte, reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj precizează că suprafeţele respective sunt deţinute legal de către administraţia judeţeană. „Consiliul Judeţean consideră că deţine în mod legal, respectiv are acte de proprietate pentru suprafeţele incluse în proiectul de restaurare a castrului din comuna Buciumi”, a declarat sursa citată.
Contactat, primarul comunei Buciumi, Ioan Lazăr, a explicat că parcele de pământ respective aparţin domeniului public, iar legal, nu pot fi emise titluri de proprietate. „La preluarea mandatului, în urmă cu doi ani, eu am găsit acele suprafeţe figurând ca aparţind domeniului public. Există atât hotărâre de Consiliu Local, cât şi de Consiliul Judeţean. Situaţia reclamată de cetăţenii respectivi va fi analizată, însă emiterea de titluri de proprietate pe terenuri ce aparţin domeniului public este ilegală. Cei în cauză trebuie să dovedească, cu acte, calitatea de proprietar. În caz că deţin actele necesare, atunci se impune găsirea unei soluţii. Cel mai probabil, vor primi pământuri în altă parte. O să încercăm să găsim o variantă după ce va fi analizată situaţia. Este păcat ca un proiect de milioane de lei, prin intermediul căruia poate fi promovată comuna, precum şi judeţul, să fie blocat”, a conchis edilul.
Aproape 36 de milioane pentru restaurarea castrelor romane
Investiţia în castrele romane din localităţile Buciumi şi Moigrad se ridică la aproape 36 de milioane de lei, contractul de finanţare pentru proiectul “Circuitul castrelor romane din judeţul Sălaj” fiind semnat în urmă cu doi ani. Este al nouălea proiect pe care administraţia judeţului îl derulează prin Programul Operaţional Regional. Valoarea totală a proiectului este de 35,86 milioane de lei, 1,51 milioane de lei reprezentând contribuţia Consiliului Judeţean Sălaj. Potrivit reprezentanilor CJ Sălaj, prin această investiţie, ce vizează restaurarea siturilor arheologice cu valoare naţională, Porolissum şi Buciumi, se urmăreşte valorificarea patrimoniului istoric şi cultural al judeţului. La Porolissum au fost prevăzute lucrări de conservare primară, reabilitarea unui drum de peste 3,7 kilometri, amenajarea aleii pietonale pe o distanţă de nouă kilometri, asigurarea iluminatului ambiental, amenajarea a două parcări, un pod şi puncte de informare. Şi la castrul de la Buciumi sunt prevăzute lucrări de conservare, reabilitarea unui drum de acces pe 0,7 kilometri, amenajarea a două parcări, a unui punct de informare, a unui pod, realizarea iluminatului ambiental şi instalarea unui lift vertical pe o distanţă de 115 metri.