Daniel Hoblea – 50

Daniel Săuca

Astăzi nu vă vorbesc despre alegeri, nici despre Ponta, nici despre Iohannis. Sunt oricum destui care v-au bătut la cap sau în alte zone cu opiniile lor „beton” sau „varză” despre „miza Cotroceni”. Și până în 16 noiembrie și după, au destulă vreme să scrie ori să „vorovească” tot despre „meciul secolului” Ponta vs. Iohannis. Astăzi vă aduc în atenție aniversarea unui om de cultură sălăjean, o știre normală ori care ar trebui să fie normală, firească. Într-o „lume” tot mai puțin atrasă de „cultura serioasă”. Daniel Hoblea a împlinit ieri 50 de ani. Îi urăm și din acest colț de pagină La mulți ani! Joi, 6 noiembrie 2014, de la ora 18, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău va avea loc o ședință specială a Cenaclului literar „Silvania” dedicată aniversării secretarului cenaclului, scriitorul și traducătorul Daniel Hoblea, secretar de redacție al revistei „Caiete Silvane” și redactor al Editurii „Caiete Silvane”. Daniel Hoblea s-a născut la 4 noiembrie 1964 la Buciumi, Sălaj. A colaborat cu articole, eseuri, cronici, poezii şi traduceri în revistele: „Napoca Universitară”, „Nu”, „Tribuna” (Cluj); „Gazeta de Duminică”, „Silvania”, „Origini – Caiete Silvane”, „Hepehupa” (Zalău); „Lumea Carpatică” (Suceava); „Dava” (Chişinău); „Archeus”, „Glasul de Nord”, „Nord literar” (Baia Mare); „Arca” (Arad); „Altarul Banatului” (Timişoara); „Viaţa românească”, „Scrieri şi studii tradiţionale” (Bucureşti); „Versmondó” (Budapesta); „Observatorul” (Toronto); „Poezia” (Iaşi); „Pagini literare” (Constanţa); „Singur” (Târgovişte); „Caietele Balcanica” (Brăila); „Poesis” (Satu Mare). Volume publicate: „Invazia formelor” (poezie, Cluj, 1996); „Securea de diamant” (poezie, Zalău, 2000); „Poemus” (poezie, Zalău, 2011); „Gâlceava himerelor” (Herald, Bucureşti, 2008). A publicat peste 10 cărți de traduceri din limba franceză, în special din René Guénon.
Rămân la cuvinte mai vechi, și anume că singurătatea (cine poate nega, serios, singurătatea creatorului?) lui Daniel Hoblea dă la iveală metafore, versuri agresive şi line, exasperare şi tandreţe, iubire şi ură, violenţă şi meditaţie, credinţă şi revoltă, ascensiune şi digresiune. Dualităţile acestea evidente (condimentate cu diferite tehnici de redactare a poemelor – semn al împlinirii poetului şi într-ale versificaţiei, chiar dacă sintaxa, mai ales cea oficială, îi este prilej de răfuială cu didacticismul oneros) dau socoteală de sfâşiere, de căutare, dar şi de o surprinzătoare sinceritate: poemele lui Daniel Hoblea par că nu fac pactul (artistic) cu cititorul. Sunt directe (chiar îmbrăcate în sensuri & semne), autoreferenţialitatea nu e supărătoare.
Cert este că Daniel Hoblea a reuşit să se păstreze (pe scena literaturii române contemporane, ori cel puţin pe „mini-scena” transilvană) ca o voce poetică singulară, autentică, pătrunzătoare, împlinită. Şi pentru că ceea ce are dincolo de „produsul poetic” ţine de o meta-fizică tot mai puţin frecventată în mediile literare: poezia ca „artă regală”.
Aniversarea semicentenară a unui poet merită să fie un prilej de sărbătoare.