Vârstnicii din întreg judeţul, care vor să beneficieze de un bilet de tratament la preţ redus, sunt aşteptaţi la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj. În această perioadă a început distribuirea celei de a XVIII-a serie a biletelor de tratament. După cum a explicat Mircea Pop, purtătorul de cuvânt al instituţiei precizate, pentru penultima serie, cu începere a tratamentului în perioada 13-16 noiembrie, la nivel de judeţ au fost alocate un număr de 148 de bilete valabile în diferite staţiuni balneoclimaterice din ţară. Staţiunile pentru care pensionarii pot opta sunt cele aflate în proprietatea Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (TBRCM), printre acestea numârându-se: Amara – judeţul Ialomiţa, Buziaş – judeţul Timiş, Pucioasa – judeţul Dâmboviţa, Bizuşa- Sălaj, Sarata Monteoru – Buzău, Olăneşti – Vâlcea, Geoagiu Băi – Hunedoara, Covasna- Covasna, Moneasa – Arad, Nicolina – Iaşi şi Băile 1 Mai – judeţul Bihor.
Cei interesaţi trebuie să ştie că, pentru un bilet care include 18 zile de tratament, vor trebui să depună la sediul instituţiei o cerere tip, o adeverinţă de la medicul de familie, o copie a actului de identitate şi cuponul de pensie. Cererea însoţită de actele menţionate se poate depune la sediul CJP Sălaj, iar contravaloarea biletului se va achita de către solicitanţi în momentul ridicării acestuia. Pentru un astfel de bilet de tratament, pensionarii vor achita jumătate din valoarea pensiei brute.
dar de biletele gratuite conform legii de ce nu ziceti nimic. respectati LEGEA numai cand va convine????!?!?!/!/
locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM care au inceput activitatea sunt foaNoi rte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul „Info” la adresa de email: evakiss1956@gmail.com
BUNA ZIUA! AȘTEPT MAI MULTE DATE PE MAIL, FIIND INTERESATĂ DE OFERTA DUMNEAVOASTR! VĂ MULȚUMESC!