Jucătorii de la FC Zalău sunt obligaţi să obţină şapte puncte în ultimele trei meciuri oficiale din acest an, altfel nu vor mai beneficia de nicio primă de joc până la finalul turului
FC Zalău a obţinut doar două puncte în ultimele două deplasări, iar preşedintele Ioan Morar i-a avertizat pe fotbalişti că nu vor mai beneficia de nicio primă de joc până la finalul turului dacă nu vor obţine şapte punte în următoarele trei etape. „La fel cum am spus şi după meciul de la Galda, remiza de la Jucu înseamnă pentru mine o înfrângere. Am avut meciul în mână. Am condus cu 1 – 0 şi puteam să facem 2 – 0. Ei au beneficiat de un penalty, dar Băican l-a apărat şi îl felicit pentru acest lucru, dar pe final am primit un gol tot din vina noastră. Echipa mi-a lăsat un gust amar şi vom lua măsuri mai drastice decât după partida de la Galda. Înaintea meciului de la Jucu am deblocat o parte din prime pentru a-i motiva pe jucători, dar văd că nu conştientizează că pierd nişte bani. Mai avem trei meciuri până la finalul turului, iar băieţii nu vor obţine şapte puncte din nouă posibile nu vor mai primi nicio primă de joc în acest an. Nu îşi vor primi nici prima restantă, dar nici cele care ar trebui să le dăm în cazul în care vor câştiga două din următoarele trei meciuri. Poţi să le dai luna de pe cer, fiindcă anumiţi jucători joacă la fel de prost”, a precizat oficialul zălăuan care s-a arătat deranjat de faptul că FC Zalău a învins echipe valoroase, dar a avut evoluţii modeste în meciuri cu formaţii mai slab cotate. „Mă deranjează faptul că am făcut meciuri bune cu echipe valoroase, dar am făcut meciuri slabe cu echipe modeste, cum s-a întâmplat în ultimele două deplasări. Noi trebuia să fim acum în primele trei locuri, fiindcă am adus jucători la echipă pentru a fi în faţă, nu o echipă de pluton”, a mai afirmat preşedintele clubului zălăuan.
În etapa viitoare, programată vineri, FC Zalău va primi vizita echipei Avântul Reghin, iar peste două etape va evolua în deplasare, la Arieşul Turda. În ultima etapă a turului, formaţia condusă de Călin Pop şi Cristian Oros va primi vizita formaţiei clasate pe penultimul loc, Unirea Dej.
Etapa surprizelor
Patru rezultate surpriză s-au înregistrat în etapa a zecea din Seria a V-a, printre care şi cel dintre Unirea Jucu şi FC Zalău. Şi ocupanta locului trei, Metalurgistul Cugir, s-a împiedicat pe terenul penultimei clasate, Unirea Dej, scorul final dintre cele două formaţii fiind 0 – 0. Liderul FCM Baia Mare nu a reuşit decât un rezultat de egalitate în deplasarea de la Sânmartin, formaţie situată pe locul cinci în clasament. Arieşul Turda, echipă clasată pe locul doi după zece etape, s-a împiedicat în faţa Industriei Galda, pe terenul căreia a pierdut cu scorul de 1 – 2, după ce în urmă cu două etape, echipa albaiuliană a obţinut un rezultat surprinzător şi în faţa celor de la FC Zalău, 1 – 1.
În celelalte partide din cadrul etapei a zecea s-au înregistrat următoarele rezultate: Avântul Reghin – Sănătatea Cluj 1 – 0, Gloria Progresul Bistriţa – CS Oşorhei 2 – 1 şi CSM Sighetul Marmaţiei – CS Iernut 3 – 1.
Clasament: 1. FCM Baia Mare – 23p.; 2. Arieşul Turda – 18p.; 3. Metalurgistul Cugir – 18p.; 4. CSM Sighetu Marmaţiei – 18p.; 5. CSC Sânmartin – 17p.; 6. FC Zalău – 17p.; 7. CS Oşorhei – 16p.; 8. Gloria Progresul Bistriţa – 16p.; 9. CS Iernut – 12p.; 10. Avântul Reghin – 12p.; 11. Unirea Jucu – 11p.; 12. Industria Galda – 10p.; 13. Unirea Dej – 6p.; 14. Sănătatea Cluj – 1p.