Cum pot renunţa la judecată/proces?

În temeiul principiului disponibilităţii, şi în baza art. 9 alin. (3) coroborat cu art. 400 Cod de procedura civilă, reclamantul are dreptul să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte.
Când renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, reclamantul poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Atunci când reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care acestea sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi.
Renunţarea la judecată se poate face fie verbal în şedinţa, fie prin cerere scrisă.
Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţă unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de Completul de 9 judecători.
Renunţarea la judecată a unuia dintre reclamanţi nu este opozabilă celorlalţi reclamanţi.
Renunţarea produce efecte numai faţă de părţile în privinţa cărora a fost făcută şi nu afectează cererile incidentale care au caracter de sine stătător. Orice cerere de chemare în judecată trebuie făcută în scris, cu respectarea prevederilor art. 143 şi 189 din Codul de procedura civilă.
Efectele cererii de chemare în judecată sunt următoarele:
1) Întreruperea prescripţiei extinctive – art. 2537 alin. (2) şi art. 2539 din Codul civil prevăd că termenul de prescripţie se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare. Pentru a întrerupe prescripţia extinctivă este necesar că această cerere să fie efectivă. Pentru a fi efectivă, o cerere trebuie să fie susceptibilă de a se finaliza prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti. Dacă cererea de chemare în judecată nu va fi timbrată şi va fi anulată sau dacă reclamantul renunţă la judecată sau la dreptul dedus judecăţii, introducerea cererii nu mai întrerupe cursul prescripţiei extinctive.
2) Punerea în întârziere a debitorului – de la momentul introducerii cererii, debitorul devine de rea-credinţă dacă până la primul termen nu recunoaşte pretenţiile reclamantului. Astfel, el va putea fi obligat la cheltuieli de judecată, daune moratorii, iar riscul pieirii bunului îi aparţine, atunci când este cazul.
3) Odată cu introducerea cererii, unele acţiuni, în principiu netransmisibile, pot fi totuşi transmise spre a fi continuate în judecată de către succesorii reclamantului (de exemplu, acţiunea de divorţ prevăzută de art. 379 alin. (1) Cod civil poate fi continuată de moştenitori, conform art. 380 Cod civil).
4) Prin cererea de chemare în judecată se determina cadrul procesual al litigiului, atât sub aspectul obiectului litigiului, cât şi sub aspectul participanţilor la judecată.
5) În situaţiile în care legea reglementează o competenţă teritorială alternativă, adică posibilitatea reclamantului de a alege între mai multe instanţe, prin introducerea cererii de chemare în judecată la o anumită instanţa se consideră că alegerea să e făcută în mod irevocabil. Prin introducerea acestei cereri, dreptul dedus judecăţii devine un drept litigios şi, dacă legea nu interzice expres, este posibil retractul litigios.

Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
av. Coltuc Marius
(P)