Popas duhovnicesc: HALLOWEEN – O PERSPECTIVĂ GREȘITĂ A VIEȚII DE DINCOLO DE MOARTE

Am trăit vremuri în care tot ceea ce era românesc era catalogat ca fiind de slabă calitate, cu toate că se cultiva un sentiment naționalist și se inocula dragostea față de patrie, totuși în subconștientul comun, era acel sentiment retrograd care ne făcea să privim cu jind la tot ceea ce era neromânesc, adică ,,străin”. Dacă în cei 45 de ani de comunism această frustrare s-a acumulat pentru că nu a putut fi exprimată, după decembrie 1989 ea a răbufnit într-o asemenea măsură încât nu a mai putut fi controlată. Românii au început să privească doar în ,,afară”, uitând că România și poporul român pe lângă lipsuri are totuși și valori, atât materiale cât și spirituale.
Ceea ce mă intrigă în acest moment, este mediatizarea excesivă a Halloween-ului, sărbătoare care pune în umbră o veche tradiție a spiritualitații românești – pomenirea morților.
Halloween-ul vine din Occident, este de fapt o prescurtare de la All Hallows‘ Eve, adică ajunul tuturor sfinţilor serbaţi în seara zilei de 31 octombrie, adică înaintea praznicului tuturor sfinţilor, care cade în Biserica Catolică pe 1 noiembrie, moment în care sunt pomeniți toți morții. Aceasta este data în jurul căreia și Biserica Ortodoxă, oarecum forțată de împrejurări (spun asta deoarece în Ortodoxie morții sunt pomeniți în sâmbetele Postului Mare, având legătură cu praznicul Învierii Domnului Hristos, Cel care devine arvună pentru învierea tuturor morților, și mai sunt pomeniți în ajunul Rusaliilor) face pomenirea morților. Aşadar, sărbătoarea despre care noi vorbim are o puternică anvergură creştină, care de-a lungul timpului a ajuns să se păgânizeze, de fapt să se repăgânizeze. Istoria ei este interesantă: în antichitate celţii serbau în aceeaşi perioadă a anului sfârşitul jumătăţii luminoase a anului, era o cumpănă între lumină şi întuneric, în timpul căreia spiritele bune şi cele rele puteau traversa din lumea cealaltă în lumea noastră. Ca să alunge spiritele rele, oamenii se mascau şi săvârşeau felurite ritualuri. Deşi creştinismul a dus la dispariţia religiei celtice, obiceiurile totuși au rămas. Când în Occident oamenii au uitat de sărbătoarea creştină a tuturor sfinţilor, vechile datini celtice, care au fost mereu ţinute în regiunea rurală a Irlandei şi a Marii Britanii s-au răspândit în întreaga lume. Irlandezii au avut o contribuţie decisivă pentru că ei au dus peste ocean obiceiurile de acasă, le-au răspândit în Statele Unite şi apoi în întreaga lume. Deci, Halloween-ul a făcut un drum de la păgânism la creştinism şi apoi din nou la păgânism, iar ceea ce se sărbătorește astăzi, numai legat de Biserică nu este.
A te masca într-un mod cât mai sinistru pentru a alunga spiritele rele este în deplin dezacord cu crezul creștin. Creștinii își cinstesc morții pentru că îi consideră adormiţi şi nu morți, lucru care ne face să putem fi în comuniune cu ei prin Hristos, în Biserică.
Moartea trupească nu-i desparte pe creștini de Hristos, din contră îi apropie mai mult. Poetul ardelean Ion Alexandru spunea că: ,,nu murim pentru totdeauna; sau chiar dacă murim, prin credință suntem vii”. Lumea aceasta a spiritelor sau a duhurilor nu este o lume necontrolată, așa cum se crede, o lume în care fiecare suflet face ce vrea, ci totul este sub puterea stăpânitoare a lui Dumnezeu. Chiar și după moarte, cei dragi nouă fiind uniți cu Hristos, ei rămân membre vii ale Bisericii, e adevărat într-o altă dimensiune existențială, și continuă să rămână în strânsă legatură și comuniune cu cei vii (pământeni) de asemeni membrii ai Bisericii. Observăm așadar că întâlnirea dintre cei vii și cei morți se realizează prin apropierea de Hristos, așa se face că noi cei vii ne rugăm pe de o parte pentru cei morți, că nu putem ști care dintre ei vor fi iertați și mântuiți, dar avem datoria să ne rugăm pentru ei, cu nădejdea că Dumnezeu ne va asculta rugăciunile și-i va scăpa de focul cel veșnic al iadului care este aprins de păcat prin nelucrare cu harul dumnezeiesc (Matei 25, 41), iar ei (cum este cazul sfinților) se roagă pentru noi tot pentru această apropiere de Hristos. Numai grupați în jurul Lui, putem aștepta cu nădejde ,,învierea morților și viața veacului ce va să fie”.
Abordând din acest punct de vedere existența de după moarte, nu ne miră faptul că locul de veci sau în ansamblu, cimitirul, este un loc sacru pentru noi. Cimitirul nu ne înspăimântă, din contră este locul liniștii și al reculegerii, este locul în care te întâlnești în ,,duh”, prin credință cu cei plecați. Așa se face că în vechime, morții erau îngropați în preajma bisericii, erau așezați (lucru care s-a păstrat până azi) cu fața către Răsărit pentru că la ziua judecății când ,,Soarele Dreptății” adică Hristos îi va învia pe toți morții, ei să fie cu fața, nu cu spatele la Hristos. Exista credința că în afara Lui, nu există viață.
Dacă vom lăsa ca ,,spiritul” Halloween-ului să ne cucerească considerându-l distractiv și inofensiv, să nu ne mire atunci de ce copiii noștri vor purta insemne de-a dreptul grotești, cranii, schelete umane, forme hidoase sau vulgare care să iasă în relief, să nu ne mire reticența lor față de cimitir, care devine un loc al spiritelor, eventual bun pentru manifestări oculte și mai mult decât atât, să nu ne mire faptul că pentru noi nu se va mai aprinde o lumânare. Halloween-ul este cel ce ia lumânarea de pe mormânt și o pune subtil într-un dovleac, făcând astfel ca totul să rămână în întuneric, iar ceea ce se vede este doar o figură, care cel puțin pe mine … nu mă inspiră deloc.
Pr. Augustin Câmpean