„Un meci mult mai greu decât ne-am aşteptat. Zalăul ne-a pus multe probleme”, a declarat antrenorul campioanei, Costică Buceschi
Etapa a XI-a din Liga Naţională de handbal feminin a debutat cu partida dintre HCM Baia Mare şi HC Zalău, meci disputat marţi seara, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare şi încheiat cu scorul de 30 – 24 (15 – 10). Jucătoarele conduse de Gheorghe Tadici au încercat să se apropie cât mai mult de valoarea echipei adverse, iar în unele momente au reuşit faze frumoase, chiar dacă în faţă aveau adversare mult mai titrate. Câştigătoarea eventului din sezonul trecut părea să fii uitat repede înfrângerea la zece goluri de pe terenul formaţiei franceze Metz Handball, jucând în partida de marţi cu gândul la următorul duel din Liga Campionilor, ce va avea loc vineri, în compania celor de la HK Larvik.
S-a mers „cap la cap” în primele şase minute, la finalul cărora tabela a arătat scorul de 3 – 3. Diana Puiu, care a prins o zi destul de bună şi la Baia Mare, a marcat pentru 4 – 6, dar gazdele au punctat de patru ori consecutiv, ducând scorul la 10 – 6. Campioana României s-a desprins la şapte goluri în minutul 19, 12 – 5, fiind cea mai mare diferenţă de scor a meciului, dar până la finalul primei părţi, zălăuancele s-au apropiat la cinci goluri. Partea secundă a fost mai echilibrată, iar Zalăul s-a apropiat la trei goluri de Baia Mare în minutul 45, tabela arătând 20 – 17. Plusul de valoare al jucătoarelor gazdă a ieşit în evidenţă în ultimul sfert de oră, când HCM-ul s-a desprins la şase goluri, rezultatul final fiind 30 – 24.
„O diferenţă normală ar fi fost la două, maxim trei goluri, însă au fost mai mulţi factori care au influenţat rezultatul. În cea mai mare parte a meciului, echipa a jucat bine şi sunt mulţumit de evoluţia fetelor. Evoluţia portarilor nu a fost la fel de bună ca în partida cu Braşovul şi nu am ştiut să profităm de superiorităţile numerice. Echipa este în creştere, iar cu Ciuciulete în teren, situaţia cred că ar fi fost alta. M-a nemulţumit evoluţia lui Ciunt, fiindcă Davydenko a dat multe goluri de lângă ea. Relaţia dintre apărătorii centrali şi portari nu este foarte bună, chiar dacă la antrenament repetăm de zeci de ori fazele de apărare şi situaţiile în superioritate numerică. Baia Mare are o problemă cu jocul. Se fac greşeli nepermise pentru o echipă care se pretinde a fi cea mai bună din România şi care vrea să ajungă între primele patru echipe din Europa”, a afirmat managerul Gheorghe Tadici.
De cealaltă parte, antrenorul Costică Buceschi a recunoscut că echipa sa nu a avut o evoluţie foarte bună. „Un meci mult mai greu decât ne-am aşteptat. Am întâlnit o echipă foarte ambiţioasă, care a demonstrat că rezultatul făcut în ultima etapă acasă, cu Braşovul, nu a fost întâmplător. Ne-au pus foarte multe probleme, dar ne-am făcut şi noi multe probleme, încercând să jucăm câteodată mai repede decât era cazul sau încercând să facem lucruri pe care nu suntem obişnuiţi să le facem. Vreau să felicit echipa din Zalău. A jucat mult peste ce a arătat la începutul campionatului, deşi au jucătoare accidentate. A arătat că, uneori, sufletul este mult mai important decât alte lucruri care credem noi că sunt esenţiale la jucatoare. Ma bucur că jucatoarele din Baia Mare care evoluează la Zalău au demonstrat că au valoare şi sunt soluţii, astfel încât să se întoarcă în Baia Mare într-un viitor, sper, nu prea îndepărtat”, a declarat Costică Buceschi pentru emaramureş.ro.
Pentru HC Zalău urmează jocul de pe teren propriu cu HCM Roman, din cadrul penultimei etape a turului, programat în 9 noiembrie.
HCM Baia Mare: Ungureanu, Cetăţeanu, Arenhart – Davydenko (8), Nechita (4), Gjeorjievska (3), Buceschi (3), Szucs (2), Ardean Elisei (2), Herrem (2), Makeeva (2), Lobach (2), Marin (1), Tiron (1) şi Tătar. Antrenori: Costică Buceschi (principal) şi Magda Kovacs (secund).
HC Zalău: Cheţa, Inculeţ – Constantinescu (7), Maior Paşca (4), Puiu (4), Bardac (4), Pintea (3), Trif (2), Cârligeanu, Cicic, Ciobanu, Ţurcaş, Rob şi Ciunt. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici
sursa foto: emaramures.ro