Ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj au vizitat în cursul zilei de joi, 23 octombrie, Şcoala Gimnazială Stîrciu. În cadrul întâlnirii, jandarmii le-au prezentat elevilor aspecte ale fenomenului violenţei, formele acesteia, care, în ultima perioadă, au luat amploare în rândul minorilor, precum şi aspecte cu privire la efectele pe care aceasta le generează.
După cum au explicat reprezentanţii Jandarmeriei Sălaj, activitatea de joi face parte din cadrul proiectului educaţional „Stop Violenţei”, încheiat între Inspectorat şi unitatea de învăţământ. De asemenea, jandarmii au dorit să-i sensibilizeze pe elevi cu privire la respectarea normelor de conduită şi a legii atât pe timpul cât sunt la şcoală cât şi în timpul lor liber, consecinţele pe care le pot suporta cei care au un comportament antisocial, precum şi măsuri de prevenire a unor astfel de evenimente. „Cei prezenţi au participat activ la discuţii manifestându-şi interesul pentru problemele prezentate şi dorinţa ca astfel de activităţi să fie organizate şi pe viitor”, au menţionat oficialii IJJ Sălaj. Cadrele Inspectoratului desfăşoară asemenea acţiuni, în baza parteneriatelor educaţionale încheiate cu instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţul Sălaj şi municipiul Zalău, astfel încât elevii să cunoască cadrul legislativ pe anumite domenii de interes, reducându-se astfel numărul faptelor de natură să afecteze siguranţa şi liniştea acestora şi a activităţii educative.
De ce nu a fost invitat si primarul?sau de investitia in scoala sa ocupat cumva directoarea scoli ? Rusine ,unii muncesc altii trag foloasele,ma mir ca primarul o mai tine in functie!!!
Lica ai dreptate,acest primar face prea mult pentru scoli,si mai vreau stircenii sa fie sustinuti de el, adevarul este ca e prea bun
Care primar?Simon sau cel de acum?Am dubii!