Doi consilieri locali, foşti membri ai Partidului Naţional Liberal (PNL), actualmente membri ai Partidului Liberal Reformator (PLR), urmează să fie revocaţi din funcţiile de consilieri.
Revocarea va fi supusă la vot în cadrul şedinţei ordinare de Consliul Local (CL) în baza a două proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi. Este vorba despre consilierii Rodica Maria Mureşan şi Dragoş Raul Bogdan. Chiar dacă cei doi consilieri au trecut la un alt partid în baza Ordonanţei 55-2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală, portiţa legislativă care permite migrarea politică cu păstrarea mandatului, Rodica Mureşan şi Raul Dragoş nu îşi vor putea păstra funcţiile din cauza faptului că partidul la care au aderat – PLR nu are o dovadă de înfiinţare şi înregistrare, respectiv o hotărâre judecătorească de admitere a cererii de înfiinţare. Cel puţin asta se precizează şi în referatul constatator a celor două proiecte de hotărâre, privind încetarea de drept a mandatului de consilieri locali al Rodicăi Mureşan şi al lui Dragoş Raul Bogdan, precum şi declararea lor ca fiind vacante, aflate pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de CL.
Anunţul privind pierderea funcţiilor de consilieri a celor doi a fost făcut public, în cadrul ultimei şedinţe de CL din data de 6 octombrie 2014, când secretarul Primăriei Zalău, Stelian Potroviţă, a dat citire unei informări a PNL filiala Sălaj în care se menţiona faptul că „Mureşan Rodica Maria şi Dragoş Raul Bogdan nu mai fac parte din PNL filiala Sălaj şi conform statutului PNL, articolul 16, alineatul c, ca urmare îşi pierd calitatea de conslieri locali”.
Ma Capilnasiu tu nu veizi caci esti tu gata tot mai ai chef de gainarii mai bine termina incalzirea in scoli si licaee caci te blastama lumea ma boule ce esti sau tu nu stii ce inseamna copiii…..?