Frâncenii de Piatră, raiul sălbatic abandonat în grija cailor

Alexandru Moldovan

Un mic sat din Sălaj, de o frumusețe sălbatică aparte, a fost abandonat de oameni, liniștea verde a pădurilor de fag și stejar fiind astăzi tulburată doar de galopul și nechezatul câtorva cai, care trăiesc aici în semi-libertate, ca niște adevărați stăpâni ai dealurilor și văgăunilor din zonă.
Populat altă dată de zeci de familii ale meșterilor specializați în arderea calcarului pentru var, Frâncenii de Piatră este astăzi un sat în care casele ce au rămas în picioare aproape că pot fi numărate pe degetele de la cele două mâini, iar oamenii care trăiesc aici, pe degetele de o singură mână. Șansa „reînvierii” lui poate fi transformarea într-un sat de vacanță, unii fii ai satului, încântați de frumusețea locului, alegând să revină pe meleagurile natale, deocamdată doar în perioada verii.
Frâncenii de Piatră 7 km — scrie pe indicatorul din localitatea Glod, de pe drumul național ce leagă orașele Baia Mare și Dej. Nu suntem însă nici în Maramureș și nici în Cluj, ci în comuna Gâlgâu, județul Sălaj, pe Valea Someșului. Călătorul ar putea rămâne surprins că drumul care duce la micul sat este unul impecabil, vinovat de acest fapt fiind însă un proiect cu finanțare europeană. De la intersecția către Frâncenii de Piatră, șarpele negru de asfalt se strecoară într-un peisaj deluros, cucerit treptat de sălbăticie. Doar o carieră de calcar ce se cască asemeni unei uriașe guri de balaur în coasta unul deal semnalează prezența umană în zonă. E o după-amiază însorită septembrie și frunzele pădurilor ce ne conduc spre sat încep să se coloreze într-un impresionant pastel de toamnă.
Intrarea în mica localitate nu e marcată de niciun însemn, doar apariția a două case, pe ambele părți ale drumului, arătându-ne că suntem deja în Frâncenii de Piatră. Acestea sunt, de fapt, printre puține case locuite, una dintre ele găzduind pe perioada verii o bătrânică ce iarna se refugiază la sora ei, la Dej, iar cea de-a doua o familie de patru surori ce vin, prin rotație, să aibă grijă de casa părintească.
„În sat au fost în vremurile bune până la 80 de familii. Noi suntem patru fete și stăm prin rotație, avem grijă de gospodărie. Părinții mi-au spus cu limbă de moarte să nu lăsăm să se prăpădească gospodăria. În stat mai stă o bătrână, care în ultimele două ierni a plecat la sora ei, la Dej, și un băiat care are grijă de animalele lui Florin”, spune Mia, una dintre surori.
Florin nu este nimeni altul decât un nepot al ei, inginer zootehnist ce locuiește la Dej, dar, cucerit pur și simplu de frumusețea locurilor în care au trăit părinții săi, a ales să revină periodic în sat, unde și-a amenajat minimal casa natală, pentru a avea grijă de cei șase cai de rasă pe care îi lasă să alerge, în semi-libertate, pe dealurile din zonă. În vârstă de 42 de ani, Florin Criste vrea să înființeze aici și o fermă de capre, având deja 100 de capete.
„Sunt inginer zootehnist. Părinții mei sunt de aici din sat. Eu vin la sfârșit de săptămână și după masa. Am vreo 100 de capre și șase cai de călărie. M-am apucat de capre din această primăvară și intenționez să ajung la 200 de capete. Am fost director la Oficiul de Reproducție și Selecție a Animalelor (ORSA) Sălaj, la Zalău. După reorganizare am fost director al ORSA la Cluj, după care director pe zona Cluj-Bistrița-Sălaj. Ulterior, am fost director general în București și în timpul ăsta am înființat un centru de formare profesională la Dej. Facem cursuri pentru operatori de însămânțări artificiale și lucrător în creșterea animalelor”, spune Florin.
Din vremea copilăriei el își amintește că ulița principală a satului era prin cursul văii ce străbate localitatea, iar ocupația principală a sătenilor era producerea varului ars, în cuptoare special concepute în acest sens.
„Aici au fost vărari, care făceau var ars. Toți bărbații din Frânceni se ocupau de fabricarea varului, în așa numitele văraștini. Eu eram copil când încă se mai făcea var. Care era tehnologia? Oamenii făceau var în cuptoare speciale, îl puneau în căruță, luau caii și se duceau pe câmpie, de unde veneau cu bucate, cu grâu cu porumb. Totul era troc. De aia îi și spune Frâncenii de Piatră. E piatră de var. Acum nu mai știu pe nimeni care să știe să clădească cuptorul de ars var”, menționează Florin.
Vremurile vărarilor sunt însă de mult apuse, iar satul a ajuns să fie părăsit în momentul în care a apărut mirajul civilizației de la oraș. Drumul rău și distanța relativ mare până la cele mai apropiate orașe, Baia Mare, Zalău sau Dej, dar și sărăcia agricolă a zonei au făcut ca cei plecați să nu mai revină, iar bătrânii să dispară încetul cu încetul, împreună cu casele de lemn în care locuiau.
Datele statistice arată că la recensământul din 1930, când Frâncenii de Piatră aparținea de județul Someș, plasa Ileanda, aici trăiau 172 de persoane, pentru ca în 1956 numărul lor să ajungă la 157. O scădere dramatică a populației a fost consemnată de recensământul din 1966, an în care localitatea era în județul Cluj, raionul Dej. La vremea respectivă recenzorii au numărat 74 de persoane, pentru ca 11 ani mai târziu să mai fie în sat doar 42 de persoane. După căderea regimului comunist, ce a consemnat și trecerea satului în județul Sălaj, depopularea a continuat, ultimul recensământ consemnând doar nouă persoane, dintre care trei bărbați și șase femei. Actualmente, însă, nici acești ultimi nouă săteni nu mai există, ci doar cei menționați anterior.
„După anii ’40, când populația a plecat de la sat la oraș, în cazul acestui sat a fost o migrație masivă, pentru că accesul în localitate a fost dificil, iar terenurile din zonă nu sunt bune pentru agricultură, fiind vorba doar de pășuni, fânaț sau pădure. Lumea s-a mutat la oraș, iar în sat au rămas doar bătrânii. Din păcate, revenirea nu s-a mai făcut”, afirmă primarul comunei Glod, Cristian Ungur.
Majoritatea caselor din sat au fost pur și simplu înghițite de vegetație, lemnul din care au fost construite putrezind, pentru a lăsa loc vegetației sălbatice. Printre casele dispărute se numără și cea a părinților cunoscutului component al trupei Compact, Teo Peter. Mai este însă în picioare, chiar în apropierea bisericii satului, casa bunicilor lui Teo din partea mamei.
„Îi știu bine pe bătrânii Peter. Tatăl lui Teo Peter a fost învățător aici, la școală. Dar mai bine îi știm pe bunici. La un moment dat părinții tatălui lui Teo s-au mutat la Glod, dar părinții mamei au stat aici până au murit. Teo venea pe aici când era copil”, își amintește Mia.
Una dintre cele mai frumoase case din sat a fost însă cea construită în vârful unui deal de un unchi al lui Florin Criste. Cu o panoramă impresionantă asupra, casa făcută din lemn de stejar, cu fundație de piatră, este astăzi o ruină. Casa era printre puținele din sat care avea și o fântână, lucru rar pentru că aproape peste tot subsolul e de piatră de calcar, imposibil de săpat.
„Aici a stat un unchi de-al meu, vânător. Casa asta e făcută din lemn din pădurea bunicului meu. Oamenii aveau pădure și țineau foarte mult la ea, nu tăiau niciun copac. Bunicul avea pădure în Dealul Cerbului, așa se numește zona. O pădure foarte frumoasă de gorun din care bunicul nu a vrut să-i dea lemne uncheșului. Acum vreo 60 de ani, într-o zi bunicul a plecat să cumpere cuie, la Turda. Tatăl meu și cu unchiul și cu alți oameni s-au dus în Dealul Cerbului și au tăiat tot lemnul pentru casă. Așa a fost făcută casa”, spune Florin.
Un nechezat scurt se aude din depărtarea pădurii de fag și stejar. Unul din cai a auzit vocea stăpânului și își confirmă și el prezența. Cu pielea lucind în culorile calde ale apusului de toamnă, armăsarul vine cuminte și își așează capul pe umărul lui Florin. Zootehnistul crește cai de câțiva ani buni la Frâncenii de Piatră, lăsându-i liberi în pădurile și pe pășunile din zonă, fără teama de a-i fi furați sau a-i pierde. Cailor li s-au alăturat și 14 câini, dar și o specie ciudată de porci, obținută din împerecherea între porcii mistreți și cei domestici. Cu o blană maronie, creață, și un șir de păr pe spate, asemeni mistreților, porcii lui Florin sunt unii cu siguranță speciali.
Nu doar porci mistreți pot fi văzuți în pădurile din jurul satului, ci și căprioare, pisici sălbatice, cerbi și chiar lupi sau urși. Frumusețea sălbatică a zonei e completată de o peșteră, în apropierea căreia, în fiecare primăvara, are loc un fenomen interesant.
„Este și o peșteră aici și un lac subteran. În timpul primăverii, când se topesc zăpezile, toată apa din văgăunile aste vine în peșteră. Lacul subteran se umple de apă și atunci ies afară izbucuri. Pe circa o jumătate de hectar sunt șapte-opt izbucuri, prin care apa iese din pământ până la un metru înălțime. Tot aici se găsesc și trilobiți imenși pietrificați”, spune Florin.
Pentru el, Frâncenii de Piatră înseamnă raiul pe care îl împarte cu caii pe care îi iubește, înseamnă libertate și viață trăită cu îți dă de mâncare natura și Dumnezeu.
„Mă plimbam într-o zi pe dealurile din jur. Era o zi cu ceață, în perioada când nasc căprioarele. Dintr-o dată, în fața mea a apărut o căprioară cu un pui. M-am apropiat de ei, am luat puiul în brațe, căprioara s-a uitat la mine și a rămas pe loc. Am lăsat puiul și mi-am sunat un prieten. I-am spus: cred că sunt în rai. Verifică te rog, nu s-a întâmplat un accident și am murit? Mi-am continuat plimbarea și am întâlnit o altă căprioară cu un pui. L-am luat și pe acesta în brațe, fără ca mama lui să fugă. Am avut senzația că sunt în rai”, povestește Florin.
Un rai care, crede el, ar putea fi împărtășit și altora printr-o formă de turism care să refacă vechiul obicei al producerii varului, ca punct de atracție care să se alăture frumuseților date de natură. Și primarul comunei crede că satul ar putea reveni la viață prin turism și prin implicarea celor care au origini aici.
„În ultimii ani sunt persoane care revin în satul natal, în special în perioada verii, deoarece e o foarte frumoasă zonă turistică. Unii și-au făcut o căbănuță de vacanță, alții doar un foișor și vin cu cortul, fiecare după posibilități. Sunt foarte mulți nostalgici care vin în perioada de vară, își mai recuperează din proprietăți. Din moment ce acolo au stau cel puțin bunicii tăi, e clar că ești legat sentiment de localitate. Eu zic că într-un viitor apropiat va deveni un sat de vacanță, la fel cum văd eu că anual se construiește câte ceva în sat”, conchide primarul Cristian Ungur.