O veste tristă a îndoliat miercuri lumea medicală sălăjeană. Inima fostului şef al secţiei ortopedie-traumatologie, doctorul Petru Pop, a încetat să mai bată în dimineaţa zilei de 8 octombrie în spitalul pe care l-a slujit cu dăruire mai bine de 35 de ani.
Născut în localitatea Dragu, în 7 august 1948, îşi începe activitatea ca medic stagiar în 1 noiembrie 1972 la Cicumscripția sanitară Șamșud, imediat după absolvirea Institutului de Medicină şi Farmacie Cluj, Facultatea de Medicină Generală. Din 1 noiembrie 1973 își continuă activitatea la dispensarele din Șâmnihaiul Almașului, Agrij și Hida, de unde, în anul 1979, vine prin transfer la Spitalul Județean Zalău.
După aproximativ trei ani, în 1982 este confirmat prin ordin al ministrului Sănătății ca medic principal de specialitate ortopedie și traumatologie,iar în anul 1992 obține titlul de medic primar în aceeași specialitate.
Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Spitalului Judeţean, timp de 28 de ani, începând din 1 februarie 1983, a ocupat funcția de medic șef secție ortopedie-traumatologie din cadrul unităţii medicale. În ultimii trei ani, deşi a ieşit la pensie a continuat să profeseze în cadrul spitalului, în cadrul căruia a deţinut, în perioada 1995 – 1996, şi funcţia de director general.
În anul universitar 1984-1985 a absolvit cu media 10 cursurile postuniversitare ale Institutul de Medicină și Farmacie București, Facultatea de Medicină Generală, în domeniul de specializare ortopedie-traumatologie. De asemenea, de-a lungul prestigioasei cariere a participat la cursuri și congrese de specialitate în țară și în străinătate.
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA