Federaţia Română de Karate şi Clubul Sportiv Budo Gym Bucureşti au organizat ediţia a II-a a Cupei „Bucharest Challenge”, competiţie de karate kyokushin rezervată copiilor, juniorilor şi seniorilor. Peste 300 de sportivi de la 25 de cluburi din ţară au fost prezenţi la acest eveniment, printre care şi cinci sportivi de la CS Murmidon Zalău pregătiţi de instructorul Călin Domşa.
Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Nagy Szilard, care a reuşit să se claseze pe primul loc la categoria 17 – 18 ani, 65 de kilograme în proba de kumite. „A obţinut o victorie clară în finală, datorită determinării şi modului în care a reuşit să trateze fiecare luptă în parte, dovedind o pregătire fizică şi tehnică foarte bună”, a afirmat antrenorul sportivului, Călin Domşa. La categoria 8 – 9 ani, clubul zălăuan a avut doi reprezentanţi, Raul Bereschi clasându-se pe poziţia secundă, în timp ce Alex Dimitriu a ocupat locul trei. Cel mai mic reprezentant al CS Murmidon Zalău la competiţia de la Bucureşti a fost Ştefan Suciu, sportiv ce a ocupat locul patru în proba de kumite la categoria sub 8 ani. Al cincilea reprezentant al clubului condus de Călin Domşa a fost Nagy Norbert, însă acesta nu a reuşit să urce pe podium la categoria la care a concurat.
„Cei mai mici au fost la prima lor participare la o competiţie atât de mare. A fost, în primul rând, o verificare a bagajului de cunoştinţe şi a nivelului de pregătire fizică şi psihică. Mă bucur că nici unul nu a dezamăgit, iar doi dintre cei trei sportivi s-au clasat pe podium la final”, a mai precizat Domşa.
Cupa „Bucharest Challenge” a fost ultima competiţie din acest an pentru CS Murmidon Zalău, sportivii pregătiţi de Călin Domşa urmând să participe în luna februarie a anului viitor la Campionatul Naţional programat la Sibiu, iar în luna martie, la Campionatul Mondial din Grecia.