Sălajul mai are încă 17 experţi în management educaţional

 

O nouă sesiune a concursului de selecţie pentru dobândirea calităţii de membru al corpului naţional al experţilor în management educaţional a avut loc la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj. Pentru cele 50 de locuri disponibile s-au înscris în aplicaţia on-line 28 de cadre didactice. Din totalul acestora, în perioada 1-10 septembrie şi-au depus portofoliile 21 de candidaţi, din care 17 au fost declaraţi admişi. Patru au fost respinşi întrucât nu au întrunit punctajul minim necesar, respectiv 70 de puncte.
După cum a explicat Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al ISJ Sălaj, în cadrul unei conferinţe de presă, conform metodologiei, la acest concurs poate participa orice cadru didactic care îndeplinete cumulativ următoarele condiţii: face dovada acumulării a 60 de credite transferabile, în cadrul unor masterate vizând managementul educaţional, este titular în învăţământ şi are cel puţin gradul didactic II, a obţinut calificativul „foarte bine” în ultimii patru ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent, nu a suferit condamnări penale şi nu a fost exclus din Registrul naţional al experţilor în management educaţional. „În judeţul Sălaj, din anul 2012 până în prezent, 332 de cadre didactice au dobândit calitatea de expert în management educaţional”, a precizat reprezentantul ISJ Sălaj.

One Thought to “Sălajul mai are încă 17 experţi în management educaţional”

  1. Zălăuan

    Interesant este faptul că, pe măsură ce profesorii devin tot mai experţi, învăţământul românesc se duce tot mai la vale. Acum avem elevi fără bac la universităţi.

Leave a Comment