Secţia de istorie „Vasile Lucăcel” a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău va găzdui la sfârşitul acestei săptămâni vernisajul expoziţiei „Securitatea, instrument al dictaturii”. Evenimentul, organizat în colaborare cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), va avea loc vineri, 10 octombrie, începând cu ora 15, fiind urmat de o dezbatere ştiinţifică cu tema – Importanţa valorificării documentelor din arhiva Securităţii. Potrivit organizatorilor, expoziţia îşi propune să prezinte publicului într-o formă accesibilă şi sintetică istoria de peste patru decenii a Securităţii, în multiplele ei ipostaze instituţionale, sprijinind în acest mod o mai bună înţelegere a dimensiunii fenomenului totalitar.
Spaţiul expoziţional este structurat pe două nivele de reprezentare a represiunii. Primul nivel este cel în care documentele secrete ale Securităţii prezintă principalele metode şi tehnici de urmărire şi de reprimare (supravegherea şi arestarea persoanelor care se opuneau regimului comunist, anchetarea acestora şi tratamentul inuman la care au fost supuşi deţinuţii politici în penitenciarele româneşti); modalităţile de cenzură şi de confiscare a corespondenţei, ascultarea convorbirilor telefonice, filaje; dirijarea informatorilor, precum şi atribuţii ale unor direcţii şi servicii importante implicate în menţinerea regimului comunist. O secvenţă importantă din spaţiul expoziţional este rezervată anului 1989 şi evenimentelor din Decembrie, ilustrată cu ajutorul unor imagini inedite. De asemenea, expoziţia include un corpus de documente din fondul Documentar al arhivei CNSAS, în care se reflectă exemplificativ activitatea Securităţii din judeţul Sălaj în perioada comunistă.
Cel de al doilea nivel aparţine memoriei trăite, înfăţişând experienţa directă a unor oameni, care au acceptat să-şi împărtăşească amintirile lor pe parcursul interviurilor realizate în cadrul Centrului de Istorie Orală – CNSAS. Aşadar, vizitatorii vor avea posibilitatea să vizioneze în cadrul expoziţiei filmul documentar realizat de CNSAS – „Supravegheat de Securitate în anii ‘70-’80”, în regia lui Nicolae Mărgineanu.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 10 octombrie- 24 noiembrie, de marţi până duminica, între orele 10 şi 17. De asemenea, potrivit organizatorilor, CNSAS va pune la dispoziţia vizitatorilor o mapă de prezentare a expoziţiei.
Nu mai şterge comentariile care nu-ţi convin !
dar de aportul deosebit al tovarsului capitan de securitate Cicortaș Corneliu, nu se spune nimic? Omul circulaă liber printre noi și tot mai starânge informații. Pentru cine?