O problemă cu care se confruntă în prezent municipalitatea este lipsa locurilor de veci în Cimitirul Municipal Zalău. În prezent mai sunt disponibile maximum de 100 de locuri, iar pentru a nu se ajunge la o situaţie limită, în care să nu mai existe locuri de înhumare pentru zălăuanii, Primăria a decis să cumpere teren.
Consilierii locali întruniţi în şedinţă extraordinară de Consiliu Local în data de 6 octombrie au supus la vot un proiect de hotărâre „privind aprobarea demersurilor prealabile necesare achiziţionării de către Municipiul Zalău a unor imobile terenuri, libere de sarcini şi fără construcţii, necesare extinderii Cimitirului Municipal Zalău”. Încă de la începutul anului în curs, Direcţia Generală de Administrare a Domeniului Public (DGADP), în calitate de operator se servicii în Cimitirul Municipal, a informat Primăria cu privire la faptul că este nevoie de amenajarea unor locuri de veci în cimitir, media ocupării acestora fiind de 200 pe an. Informarea cu privire la locurile de veci a fost înaintată Primăriei şi la începutul acestei luni de către reprezentanţii DGADP şi luni, 6 octombrie, „problema” a ajuns în discuţie oficială pe masa consilierilor care au decis, prin proiectul de hotărâre precizat, să extindă cimitirul din Zalău.
Având în vedere numărul actual de locuri disponibile pentru înhumare acestea ar mai ajunge pentru încă maxim şase luni. În opinia reprezentanţilor DGADP Zalău în Cimitirul Municipal mai este nevoie de realizarea unor căi de acces, respectiv alei, în spaţiile unde în ultimii doi ani cimitirul a fost populat. Comisia care se va ocupa de negocierea terenului pentru extinderea cimitirului este alcăuită din: Fazakas Nicolae, Stelian Potroviţă, Adina Predescu, Claudiu Chiş, Eugen Pop, Haller Otto şi Teodor Bălăjel.
Având în vedere numărul cererilor privind acordarea ajutorului de deces înregistrate la Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, statistica indică faptul că lunar la nivel de judeţ sunt puţin peste 200 de cazuri de deces.
este teren destul in vechiul poligon al unitatii militare !!!!
Poate face Crecan o donatie .
Cum adica „lipsa locurior de veci in cimitir”? Dar ce o fi existand intr-un cimitir daca nu kocuri de veci? Magazine alimentare? Probabil te gandeai la insuficienta locurilor de veci…
Sunt si capele, si containere de gunoi. Ar putea fi si un magazin de coroane si lumanari.
N-ai inteles nimic! Daca un cimitir s-ar confrunta cu lipsa locurilor de veci, n-ar mai fi cimitir!
ba’ cre’ ca stai rau cu limba romana
Locuri de priveghi?