După ce, în urmă cu câteva săptămâni, PNL Sălaj anunţa pierderea a doi consilieri municipali şi unul judeţean (Rodica Mureşan, Raul Dragoş şi, respectiv, Alexandru Dimitriu), care au decis să se „transfere” la PLR, partid condus de Călin Popescu Tăriceanu, zilele trecute, a venit rândul PP-DD să încaseze o lovitură sub centură. La fel ca în cazul liberalilor, şi de data aceasta este vorba tot despre doi consilieri zălăuani şi unul judeţean, mai precis de Otto Haller, Lupa Ioan şi Dănuţ Crişan. Dacă primii doi consilieri municipali au decis să semneze „transferul” la PNL, cel din urmă amitit a considerat că înregimentarea în PLR este oportunitatea pe care nu trebuie să o scape din mâini. „Lupa Ioan, dar mai ales Otto Haller, sunt doi foşti colegi pe care îi respect foarte mult pentru ceea ce au făcut în perioada în care au fost membri PP-DD. Tocmai de aceea, nu vreau să fac prea multe aprecieri pe tema plecării lor din partid”, a declarat preşedintele PP-DD Sălaj, Alin Demle, care a adăugat că, în cazul trădării consilierului judeţean Dănuţ Crişan, aprecierile sale sunt de altă natură. „Sincer, nu credeam că Dănuţ Crişan poate fi un asemena trădător. Dacă el a considerat că PP-DD urmează să se scufunde, cred că ar fi fost mult mai inteligent să aştepte vreun semn că lucrurile se îndreaptă într-acolo. Spre surprinderea lui, situaţia stă taman invers, motiv pentru care pot să spun că Dănuţ Crişan este cea mai mare dezamăgire pe care am avut-o de când sunt în politică. Poate şi pentru faptul că, trebuie să mărturisesc, este unul dintre cei în care am avut încredere deplină”, a făcut cunoscut liderul PP-DD. Şi, pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, Alin Demle susţine că, anticipând „mutarea” pe care intenţionează să o facă fostul său coleg de partid, a decis să-l excludă din partid. Lucru care, susţine preşedintele PP-DD Sălaj, a avut loc cu câteva zile înaintea aderării de către Dănuţ Crişan la partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. „Oricum, Dănuţ Crişan a fost exclus din PP-DD înainte de a semna cu ceilalţi, astfel că şi-a pierdut calitatea de consilier judeţean. Urmează ca, împreună cu ceilalţi colegi, să stabilim cine va fi succesorul lui în Consiliul Judeţean”, a afirmat Alin Demle.
Nici la Buciumi nu putem spune că cei de la PP-DD ar călca pe petale de trandafir, ci dimpotrivă… În urmă cu câteva zile, primarul Ioan Eugen Lazăr s-a decis să lepede haina de pepededist şi să treacă la PSD. Explicaţia sa este una simplă, devenită deja laitmotivul migrărilor politice: „Am plecat pentru că am aconsidera că aşa este mai bine pentru cetăţeni”.
Lista „trădătorilor”, ajutaţi în demersul lor de Ordonanţa de Urgenţă care permite transferul aleşilor de la un partid la altul, este întregită de echipa aleşilor locali ai PP-DD din Consiliul local Valcău de Jos, care în frunte cu fostul viceprimar Gheorghe Chiş s-au hotărât să plece la partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Reamintim că fostul viceprimar PP-DD a fost schimbat din functie, la începutul lunii iunie, la propunerea primarului comunei Valcău de Jos, Ioan Roşan. În fotoliul lăsat vacant de Gheorghe Chiş, prin hotărâre de Consiliu local, a fost numit pesedistul Emil Bode.
GUNOAIE !!!!!!!!! SA I MANANCE CANCERUL PE TOTI !!!!!
niste haimanale !!!!nu mai tin minte ce au zis in campania electorala cand ne-au rugat sa-i alegem !!!!!au fost alesi de ppdd-isti si acuma sunt pnl-isti !!!!nerusinati !!!!nu le e rusine sa se mai intalneasca cu noi ,cei care i-am trimis acolo ?????
MAI danut. am o Capra…
tu ai capra, dar el a cumparat striptisul din spate de la 2 Colonei 🙂 omul este un „pietar” cu acte in regula. A avut-o contabila pe Dana P. si nici un control de la fisc nu a trecut pe la el. A mai fentat si cu Lyoness, = teapa pentru fraieri, si de acici a mai facut ceva bani, iar ca si consilierer, orice vot se negociaza, si el a negociat la greu, si pentru fica lui, tot consiliera de la PPDD dar in consiliul local zalau
toate gunoaiele au ajuns consilieri , ca un om serios nu a mers acolo
ba gunoiule din buciumi !!! a fost diaconescu la tine in comuna sa spuna oamenilor sa te voteze primar!!! mare gunoi mai esti . in viata ta va venii ponta la tine in comuna. niciodata . amin buciumaniii scapatii de el ca asta va tradeaza si pe voiii.
SI LA VALCAU A FOST DIACONESCU SI NEMERNICU ASTA LA TRADAT .DEMLE TEAU TRADAT NENOROCITII ASTIA. AU MUSCAT MANA CARE LE-A DAT SA MANANCE. SI TU BRUTUS ALIAS CRISAN.?!!
Cel mai barosan tradator este tov. Haller Otto. Stie să mintă de îngheață apele. Mi-e mi-a promis un răspuns telefonic în urmă cu 14 ani și de atunci….tot aștept. Da, domle manager de Policlinica Haller, uitați cam repede ceea ce promiteți.
asa cum asteapta Dana fizesan bani pentru campnaia din 2012, asa astepti si tu… ca prostu!
si consilierul PP-DD de la Poiana Blenchii a plecat la PSD
Sunt niste ciume, atentie maxima cum votati!!
Pai cam multa vreme va trebuie sa va cunoasteti oamenii Crisan i-a dezamagit pe multi.La un asemenea partid asemenea caractere.Daca un asemenea om a ajuns consilier’ si ca el mai sunt ‘ atunci ne mertam soarta.Cu vasta lui pregatire (cateva clase peste tren) sa consilieze pe cine?Alearga dupa ciolan mai ceva ca un caine flamand.Pe cine mai pacaleste?Pe mine nu si sunt colegul lui de partid.
LUpa este un gunoi
„ce frumosi sunteti”, ce destepti”,ce bine imbracati”,ce grasi”,ce unsi”……..ce zimbitori” dar toate si toti au vremea lor, asa ca viitorul va este in fata.
vorba lui gigi,, hahalelelor”
Oferta locuri de munca pentru toti! Veti gasi din ce in ce mai multi oameni care lucreaza cu noi, pentru ca oferta noastra este absolut serioasa! Contract legal oferit din start! Dovada platii disponibila imediat! Am expediat si primele castiguri! Oferta NU e joc piramidal si NU e MLM! Lucrati 3 ore pe zi ca operator online si incasati 300 dolari lunar! Pentru mai multe informatii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: victorita.stanciu@yahoo.com
Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul „Info” la adresa de email: contactteo@yahoo.com
Oferta serioasa de locuri de munca! Suntem deja un fenomen in extindere, pentru ca oamenii se conving zilnic de seriozitatea noastra! Oferim din start contract legal si dovada platii! Am trimis deja si primele castiguri! NU e MLM si NU e joc piramidal! Lucrati lejer 3 ore pe zi si castigati 300 dolari lunar, ca operator online! Pentru detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: mirajulnaturii@gmail.com
Mai da sarlatani va credeti voi cei trei victorita .rat. si alalalt.Sau poate casunteti.Comentarile se fa pe marginea unui articolPublicitatea sa v-o faceti unde vreti
crisan sotul dr.Crisan de la neuro zalau este un gunoi ,la fel si sotia lui un meic salab profesional si o proasta ,