Voleiul şimleuan nu trebuie să moară

Când fac o astfel de afirmaţie mă gândesc, în primul rând, la declaraţia dată de edilul Septimiu Ţurcaş, prin care spunea că nu va mai aloca niciun leu echipei de volei în cazul în care aceasta nu va ocupa nici în acest an una dintre primele şase poziţii din clasament. Oarecum, este de înţeles afirmaţia primarului, dar mai ales dorinţa acestuia ca voleiul şimleuan să revină la performanţele dinainte de ’89. Totuşi, sunt rezultate greu de reeditat. Câştigarea Cupei Balcanice în sezonul 1982 – 1983 este un rezultat care nu se va mai repeta, probabil, niciodată. Nu doar Şimleul sau Zalău, ci România nu va mai avea vreodată un „tunar” al Europei cum a fost Mircea Tutovan. Oraşul de la poalele Măgurii avea la acea vreme un singur şimleuan în lot, pe Dănuţ Ciontoş. Cupa Balcanică a fost singurul trofeu internaţional câştigat de clubul şimleuan în istoria sa. O performanţă care ar trebui să-i motiveze şi pe actualii jucători (chiar dacă nu sunt şimleuani) pentru a ajunge măcar într-o astfel de competiţie, chiar dacă nu o câştigă.
Achiziţiile în lanţ făcute în această vară de către conducere le-a dat speranţe şimleuanilor că vor vedea, din nou, un volei de calitate la Şimleu Silvaniei, lucru ce nu s-a întâmplat, însă, în partidele de verificare. Privind din exterior, singurul motiv ar putea fi lipsa de omogenizare, însă, în orice familie există şi probleme care ţin de „bucătăria internă” şi care, pe cât posibil, cei în cauză încearcă să le rezolve înainte ca acestea să fie „răsuflate”.
Şimleuanii iubesc voleiul, iar acest lucru se vede la fiecare meci pe care Phoenix îl susţine pe teren propriu. O sală mică cum este Măgura, dar cochetă, care se umple până la refuz la fiecare meci important al formaţiei favorite. Tocmai de aceea, în această vară s-a şi suplimentat numărul locurilor din sală. Iubitorii sportului la fileu de sub Măgura vor să vadă şi să aibă un volei de calitate, iar Mircea Abraham ştie cel mai bine acest lucru, fapt pentru care trebuie să le transmită şi jucătorilor sentimentul său.
Şimleul a „defilat” destui ani în a doua divizie şi nu merită sub nicio formă să revină acolo.
Anul 2007 a însemnat pentru voleiul şimleuan un nou început. A fost, însă, o încercare, care a eşuat după numai un an. Ambiţioşi de felul lor, conducătorii echipei au avut puterea să o ia din nou de la început. Era pentru a treia oară. Phoenix revenea pe prima scenă a voleiului românesc la finalul sezonului 2011 – 2012, după un turneu de promovare desfăşurat chiar în oraşul de sub Măgura.
Cu excepţia primului sezon, la finalul căruia formaţia condusă de Abraham s-a clasat pe locul nouă, conducerea a stabilit obiective, le-am putea spune, îndrăzneţe – clasarea între primele şase echipe din campionat. N-a fost să fie, tocmai de aceea, în această vară, s-a adus la Şimleu o întreagă echipă, una care să poată satisface cerinţele celor din conducere, dar mai ales aşteptările şimleuanilor înfomentaţi de performanţe.
Probabil va fi un sezon de „totul sau nimic” pentru voleiul şimleuan, având în vedere afirmaţiile primarului, care ar trebui să impulsioneze şi mai mult echipa. Va fi un an competiţional în care dirijoul Abraham va trebui să mânuiască bine bagheta. Să o învârtă în aşa fel încât să obţină cel puţin un loc şase care să le astâmpere pe cât posibil şimleuanilor setea de performanţă. Ar fi trist şi nedrept ca voleiul şimleuan să intre, din nou, în moarte clinică.