Curtea de Apel Cluj a admis la începutul acestei săptămâni contestaţiile formulate de inculpaţii Ioan Huluban, Ioan Galiş, Vasile Boer şi Pavel Nicoară, acuzaţi de evaziune fiscală, spălare de bani, deplapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat şi a dispus luarea măsurii preventive de arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Decizia este una definitivă şi a fost pronunţată în cadrul şedinţei de luni, 29 septembrie, potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei clujene, Liviu Ungur.
Astfel, după mai bine de şase luni petrecute în spatele gratiilor, cei trei sălăjeni, Ioan Huluban şi Ioan Galiş din Zalău şi Vasile Boer din Şimleu Silvaniei, şi sătmăreanul Pavel Nicoară, vor fi cercetaţi în stare de arest preventiv, însă la domiciliu. Conform soluţiei dată de Curte, se impune inculpaţilor obligaţia de a nu părăsi imobilele fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi. Pe durata arestului la domiciliu inculpaţii au următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj şi la judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de câte ori vor fi chemaţi, să nu comunice între ei şi cu inculpaţii. Atrage atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Reamintim că în 30 martie, Tribunalul Sălaj a admis cererea procurorilor DIICOT Sălaj de arestare preventivă a nouă inculpaţi, dintre care opt sălăjeni şi un sătmărean, acuzaţi de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat, respectiv Nicoară Pavel, Chira Sebastian Dacian, Galiş Ioan, Huluban Ioan, Dejeu Gheorghe Dorel, Boer Vasile Valer, Boita Emil, Biriş Gavril şi Baidoc Marinel.
La începutul lunii aprilie respingea ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţii Nicoară Pavel, Chira Sebastian Dacian, Galiş Ioan, Huluban Ioan şi Boer Vasile Valer împotriva încheierii penale a Tribunalului Sălaj. În schimb, instanţa clujeană a admis contestaţiile formulate de inculpaţii Dejeu Gheorghe Dorel, Baidoc Marinel, Biriş Gavril şi Boita Emil şi a dispus luarea măsurii preventive de arestare la domiciliu pe o durată de 30 de zile.
39 de persoane au fost trimise în judecată
În dimineaţa zilei de 28 martie, sub coordonarea procurorilor DIICOT Sălaj, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat un număr de 33 de percheziţii pe raza judeţelor Sălaj, Satu Mare, Bihor, Hunedoara, Dolj, Prahova, Constanţa şi a municipiului Bucureşti. Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost ridicate de la locuinţele suspecţilor facturi fiscale, documente contabile, mijloace de stocare a datelor informatice, diferite sume de bani în euro şi în lei, ştampile ale unor societăţi comerciale folosite de suspecţi pentru activitatea de inducere în eroare, înscrisuri, instrumente de plată. După efectuarea percheziţiilor, un număr de 25 persoane au fost conduse la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj în vederea audierii acestora.
Cercetările au fost finalizate la începutul lunii august, iar, potrivit informaţiilor primite de la procurorul Dan Bubuiug, 39 de inculpaţi, din care 15 sunt sălăjeni, restul fiind din judeţe precum: Constanţa, Bacău, Olt, Satu Mare, Hunedoara, Bihor, Prahova, Dolj şi municipiul Bucureşti au fost trimişi în judecată. Opt dintre aceştia se aflau la momentul respectiv în arest preventiv, din care patru în arest la domiciliu, iar restul urmând să fie judecaţi în stare de libertate. Prejudiciul cauzat, potrivit procurorului sălăjean, este de 26 de milioane de lei. Dosarul, instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Sălaj, a fost înregistrat marţi, 12 august, la Tribunalul Sălaj, legalitatea măsurilor preventive fiind verificată în cursul zile de 13 august, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al instanţei sălăjene, judecător Claudia Tomşa.