Sălăjeanca Simona Bişboacă a fost premiată de preşedintele Federaţiei Mondiale a Inventatorilor

O cunoscută şi mediatizată cercetătoare originară din Sălaj, Simona Bişboacă, actualmente stabilită în Oradea, a primit în cursul acestei săptămâni, la Cluj Napoca, o distincţie din partea preşedintelui Federaţiei Mondiale a Inventatorilor – Vedres Andras, pentru invenţiile sale realizate de-a lungul timpului. Simona Bişboacă în vârstă de 33 de ani a realizat cel mai puternic antioxidant de pe piaţă, numit „AntioxiVita”, a brevetat propolisul dizolvat în apă şi a inventat metoda de a prepara marmeladă crudă, fără fierbere, fără zahăr sau conservant.
Conştientă de importanţa antioxidanţilor asupra organismului, cercetătoarea a reuşit să implementeze în producţie invenţia şi să scoată pe piaţă un supliment alimentar, un produs foarte bogat în antioxidanţi de tipul polifenolilor – „AntioxiVita”. Potrivit phenalex.ro., produsul este foarte concentrat, o cantitate de 100 de mililitri, este echivalentul în principii active, antioxidanţi, a 80 de litri de vin roşu. Astfel, experimentele efectuate au arătat că produsul inventat de sălăjeancă, „AntioxiVita”, este un aliat de încredere în lupta cu afecţiunile cardiovasculare, colesterol, trigliceride, tensiune, varice, flebite, cu diabetul, probleme de tranzit intestinal (constipaţie sau diaree) şi prezintă acţiune puternică antivirală şi antibacteriană, cu efect tonic şi de anti-îmbătrânire.
În urmă cu trei ani, produsul Simonei Bişboacă a fost desemnat cel mai puternic antioxidant şi recompensat cu „Medalia de aur” la Salonul Internaţional de Inventică de la Varşovia IWIS- 2011. De asemenea, în anul 2012, inventatoarea a obţinut medalia de aur pentru tehnologia de obţinere a marmeladei crude la Salonul de Inventică Mondială ”Agro Arca” din Croaţia.

2 Thoughts to “Sălăjeanca Simona Bişboacă a fost premiată de preşedintele Federaţiei Mondiale a Inventatorilor”

  1. Anonim

    Felicitari Simona !

  2. anonim

    FELICITARI SIMONA! MULTA SANATATE, PUTERE DE MUNCA SI MARI, MARI SUCCESE.

Leave a Comment