Vlad Morar a revenit la Universitatea Cluj

Fotbalistul originar din Crişeni s-a întors la „şepcile roşii” după doi ani petrecuţi la Petrolul Ploieşti

În ciuda numeroaselor oferte pe care le-a avut atât din ţară, cât şi din străinătate după rezilierea contractului cu Petrolul Ploieşti, Vlad Morar „a ales cu sufletul”, după cum ne-a dezvăluit chiar tatăl său, Călin Morar, care este şi impresarul jucătorului. Fotbalistul originar din comuna Crişeni a evoluat timp de doi ani la Petrolul Ploieşti, formaţie la care a ajuns tot de la Universitatea Cluj, după ce patronul Florian Walter a dus cu el la formaţia prahoveană nu mai puţin de 16 jucători, iar luna trecută şi-a reziliat contractul cu Petrolul. „Motivul rezilierii nu este partea financiară, ci faptul că Vlad are nevoie de cât mai multe meciuri în picioare la această vârstă”, avea să ne declare Călin Morar la numai câteva ore după rezilierea contractului.
Unul dintre motivele pentru care Vlad Morar a ales Universitatea Cluj este faptul că debutul său în Liga I a fost tocmai la formaţia de sub Feleac. „S-a întors acasă. Vlad a ales cu sufletul, chiar dacă avea şi alte oferte, chiar şi din străinătate. Aşa cum am mai spus şi după despărţirea de Petrolul, nu ne interesează atât de mult partea financiară pe cât ne interesează ca el să aibă posibilitatea să joace aproape în fiecare meci. Are 21 de ani şi trebuie să-şi demonstreze calităţile. Şansele ca el să joace la Universitatea sunt mult mai mari decât la Petrolul”, a declarat tatăl jucătorului.
Vlad Morar poate fi folosit la Universitatea ca al doilea vârf, dar şi în centru, având în vedere că soluţiile sunt puţine pe acest post, după plecarea lui Lemnaru la Steaua.
Fotbalistul sălăjean a evoluat la formaţia clujeană din 2010 până în 2012, perioadă în care a jucat în opt meciuri, marcând patru goluri. La Petrolul, Vlad Morar a evoluat în 24 de partide şi a marcat trei goluri. Jucătorul va avea o conducere tehnică nouă, având în vedere că Mihai Teja şi-a reziliat contractul cu Universitatea, locul său fiind luat de George Ogăraru, fost jucător la Steaua şi Ajax Amsterdam.
Reamintim că Vlad Morar a început fotbalul la Viitorul Zalău, iar anul trecut a jucat cu Petrolul finala Cupei României, câştigată de „lupii galbeni” cu scorul de 2 – 1 în faţa celor de la CFR Cluj. În perioada cât a evoluat la formaţia prahoveană, Morar a fost convocat şi la echipa naţională de tineret a României.

 

One Thought to “Vlad Morar a revenit la Universitatea Cluj”

  1. Anonim

    Vine si Lavinia la Cluj?

Leave a Comment