Popas duhovnicesc: Vinovații fără vină

Meditație la sărbătoarea Tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sf. Ioan, cel ce a fost Botezătorul și Înainte-mergătorul Domnului nostru Iisus Hristos este un moment trist, marcat de Biserică prin zi de post negru, dar este în același timp un puternic stimul ce te îndeamnă spre o reflecție sinceră asupra propriei vieți. Întotdeauna un moment tragic, indiferent de agitația sau tumultul cotidian, are capacitatea să facă ,,liniște” și să atragă atenția. Așa și în cazul de față. De aceea, asupra a două lucruri vreau să ne îndreptăm atenția în cele ce urmează și să încercăm să răspundem la două întrebări: Cine l-a ucis pe Sf. Ioan Botezătorul? Și de ce?
În primul rând, trebuie să înțelegem faptul că a fi aproape de Dumnezeu, nu înseamnă neapărat o viață lipsită de încercări sau de necazuri, din contră, tocmai atunci ești mai încercat. A fi în slujba lui Dumnezeu sau a fi ancorat într-o viață creștină autentică, nu înseamnă și primirea implicită din partea lui Dumnezeu a unei ,,imunități” sociale. Istoria ne arată că de cele mai multe ori, martiriul unor persoane nu a fost altceva decât încununarea unei vieți de slujire a lui Dumnezeu, iar cazul Sf. Ioan Botezătorul este foarte elocvent.
Rămâne totuși întrebarea: Cine l-a ucis pe Sf. Ioan Botezătorul? Știu că mulți ar fi grăbiți să spună că Irod împăratul, el este autorul crimei. Și da … și nu! Cel ce a tăiat efectiv capul sfântului a fost un ostaș, probabil temnicerul, nici nu-i știm măcar numele, acesta este autorul faptic al crimei, dar pentru că el a împlinit doar o poruncă, responsabilitatea morală a crimei cade pe umerii lui Irod. Vinovăția lui nu poate fi atenuată de faptul că a fost influiențat, că s-a jurat, că făcuse de fapt o promisiune în fața dregătorilor săi, el într-o clipă de tăcere maximă a asistenței, a fost cel care a dat sentința. Diavolul poate să creeze tot felul de scenarii, să-l aducă pe om în situații limită, dar nu poate hotărî în locul lui. Păcatul este un act conștient, un act deliberat.
Iată însă că am ajuns astfel într-un punct foarte sensibil. Se vorbește adesea (pe bună dreptate) de mulțimea avorturilor care s-au făcut în ultimii ani în România (cifra este amețitoare) și aproape de fiecare dată, cea care este declarată a fi responsabilă și vinovată acest păcat, este femeia. Stau și mă întreb: Oare câți bărbați sunt de fapt autorii morali ai acestor crime? Unii și-au silit soțiile să facă avort, părinții și-au sfătuit copiii în acest sens, iar alții (cei mai mulți) lipsiți de responsabilitate, față în față cu realitatea unei sarcini nedorite, și-au părăsit ,,iubirea vieții lor” și și-au văzut mai departe de viață. Da, bărbații nu fac avort, dar sunt de multe ori autorii morali ai acestor crime premeditate și asta ar trebui să dea de gândit. Un sfat rău, dat poate în glumă unui om aflat într-un moment de cumpănă al vieții sale, poate să-i fie decisiv și te face astfel responsabil moral de acțiunea sa. Oamenii se influiențează unii pe alții, se copiază comportamental, unii pot fi exemple pentru alții sau pot fi factori decizionali, însă ceea ce este foarte important, e că atunci când te afli într-o asemenea postură trebuie să cugeți bine și pe termen lung efectele acțiunilor pe care le întreprinzi sau a sfaturilor pe care le dai.
Vina pe care a avut-o Sf. Ioan Botezătorul a fost aceea că era o voce, o voce incomodă. El mărturisea adevărul și incrimina păcatul, iar adevărul în momentul în care este învăluit în păcat și încerci să-l scoți la lumină și să-l pui în valoare, atunci doare. O astfel de situație devine incomodă și nesuferită de cei ce preferă să trăiască în mod păcătos și anormal, iar aceste voci care deranjează sunt reduse la tăcere, încercându-se totodată impunerea unui nou mod de viață fără limite și fără reguli. Noi suntem martori în fiecare zi la această distorsionare și falsificare a adevăratelor valori(familiale, educaționale, culturale, naționale etc.) și pentru că nu mai sunt voci cu autoritatea Sf. Ioan, cei care mai trăiesc în lumina adevărului sunt din ce în ce mai puțini. Cei mai mulți însă, chiar dacă nu trăiesc păcatele împotriva firii sau cele strigătoare la cer sau altele de acest fel, ridică neputincoși din umeri și nu mai au nicio reacție. Tragedia e că poate … prea ne-am obișnuit să acceptăm păcatul și să ne întrebăm nevinovați: Cine-i de vină?!

Pr. Augustin Câmpean