Alexandru Moldovan
Flori de soc sau de salcâm pane, flori de bostan sau de dovleac umplute cu carne sunt doar câteva dintre reţetele culinare incluse în ‘Floarea’n bucate’, prima carte de bucate dedicată florilor, care va vedea lumina tiparului în curând.
Publicaţia ce include aceste reţete a fost realizată la iniţiativa Fundaţiei Adept, în cadrul proiectului Flori de câmp – Wild Flower Europe, finanţat de Comisia Europeană prin Fondul pentru Cultură, şi în care sunt implicate organizaţii din încă patru ţări: Bulgaria, Anglia, Slovenia şi Croaţia.
‘Totul a pornit de la acest proiect în care sărbătorim plantele şi florile în special. Ne-am gândit ce putem să facem pentru a reaminti oamenilor că în tradiţia şi în cultura noastră florile se folosesc în mâncare destul de des. Sau mai bine spus se foloseau şi acum am cam uitat. Am discutat cu doi maeştri bucătari şi aceştia au avut amabilitatea să ne împărtăşească din reţetele lor. Noi uităm uneori că natura ne dăruieşte tot ce avem şi atunci am spus că trebuie să reamintim şi oamenilor că totuşi folosim şi florile la mâncare, nu doar ne uităm la ele şi constatăm ce frumoase sunt’, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Laura Chirilă, din cadrul Fundaţiei Adept.
O inedită reţetă din cartea de bucate menţionată este cea propusă de maestrul bucătar Mircea Groza pentru prepararea florilor de salcâm pane: din ouă, lapte, făină, puţină sare, zahăr vanilat se face o cocă subţire, ca la clătite; se spală florile şi frunzele; florile se lasă puţin ude, se trec prin cocă şi se prăjesc în baie de ulei; se pun pe un grătar sau pe hârtie absorbantă să se scurgă tot surplusul de ulei; frunzele se şterg şi se prăjesc fără cocă, devin crocante; se servesc stropite cu miere de albine sau presărate cu zahăr praf.
Pe lângă reţetele cu flori, cartea include şi reţete cu fructe de pădure sau ciuperci de pădure. Laura Chirilă a adăugat că Fundaţia Adept intenţionează să continue proiectul Flori de câmp – Wild Flower Europe, încercând să obţină o nouă finanţare europeană prin care să realizeze o lucrare mai amplă, ‘un fel de arhivă a comunităţilor rurale’, în care să fie incluse obiceiuri, tradiţii, reţete şi legende din Transilvania.