Vlad Morar, unul dintre cele mai bune produse la ora actuală ale fotbalului sălăjean şi-a reziliat miercuri după-amiaza contractul cu Petrolul Ploieşti, formaţie la care s-a transferat în urmă cu doi ani de la Universitatea Cluj. Informaţia apare şi pe site-ul oficial al clubului prahovean, însă fără a fi prezentat motivul despărţirii.
Tatăl jucătorului, Călin Morar, ne-a dezvăluit, însă, motivul deciziei luate de fiul său. „Nu contractul pe care-l avea Vlad cu Petrolul a fost problema, ci faptul că a evoluat foarte puţin în ultima perioadă, ceea ce nu ne convine. Vlad are 21 de ani şi are nevoie de cât mai multe meciuri pentru a se afirma, nu să stea pe banca de rezerve. Într-adevăr, Petrolul a investit mult în ultima perioadă şi sunt jucători valoroşi şi cu experienţă la echipă. Însă, orice club are nevoie şi de jucători tineri, care să le poată lua locul celor care sunt spre finalul carierei. Le mulţumim celor de la Petrolul pentru colaborarea pe care am avut-o, însă, în acest moment, cel mai mult ne interesează ca Vlad să joace, mai puţin partea financiară”, ne-a declarat tatăl jucătorului.
Deşi a trecut puţin timp de când fotbalistul sălăjean a devenit liber de contract, ofertele nu întârzie să apară. „Vlad are deja cinci oferte de la cluburi din Liga I, dar şi trei de la echipe din străinătate. Nu ne grăbim, fiindcă vrem să facem alegerea cea mai bună”, a mai spus Călin Morar.
Vlad Morar a început fotbalul la Viitorul Zalău, iar în Liga I a mai evoluat la Universitatea Cluj. Atacantul originar din comuna Crişeni are şapte goluri marcate în prima divizie, patru dintre ele pentru „şepcile roşii”, iar trei pentru formaţia prahoveană. Anul trecut, Vlad Morar a jucat cu Petrolul Ploieşti finala Cupei României, câştigată cu scorul de 2 – 1 în faţa celor de la CFR Cluj, înlocuindu-l în minutul 73 pe Gheorghe Grozav. În perioada cât a evoluat la gruparea prahoveană, Morar a fost convocat şi la lotul naţional de tineret al României.