Poliţiştii din structurile de poliţie rutieră vor fi prezenţi, până la finele acestei săptămâni, pe drumurile publice pe care s-au înregistrat evenimente rutiere, având drept cauză viteza. După cum au explicat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, din analiza de risc rutier rezultă că una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave o reprezintă nerespectarea regimului legal de viteză, sub cele două forme, nelegală şi neadaptată condiţiilor de drum. În perioada 1 ianuarie – 15 august, la nivel naţional au fost înregistrate 902 accidente grave, reprezentând 20 la sută din totalul accidentelor, soldate cu decesul a 252 persoane (26 la sută) şi rănirea gravă a altor 974 (22 la sută). Astfel, din punct de vedere al gradului de victimizare al participanţilor la trafic, viteza rămâne una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, cu impact deosebit asupra percepţiei nivelului de siguranţă rutieră. „În judeţul Sălaj, în perioada de referinţă, s-au înregistrat 22 de accidente, soldate cu decesul a şase persoane şi rănirea gravă a altor 25”, a precizat sursa citată.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii sălăjeni vor utiliza toate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospecialele din dotare. De asemenea, aparatele radar vor fi dispuse în cascadă, în localităţile şi intervalele orare în care s-au produs accidente rutiere având drept cauză principală de producere viteza. Acţiunile fac parte din calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene (TISPOL), în această perioadă fiind programată a se desfăşura Operaţiunea „SPEED”.
si de ce aceasta actiune nu este non-stop?