Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj a primit luni, 18 august, de la Ministerul Sănătăţii circa 14.400 de doze de vaccin BCG, împotriva tuberculozei. Serul urmează să ajungă în maternitatea din judeţ, fiind destinat imunizării nou-născuţilor. Deşi livrarea acestuia s-a făcut cu întârziere, pe măsură ce au fost finalizate licitaţiile organizate de Minister, un număr mare de maternităţi din ţară confruntându-se cu o criză a vaccinurilor destinate imunizării nou-născuţilor, Sălajul a rămas cu doze pe stoc. „Am avut un surplus de doze pe care l-am trimis într-unul dintre judeţele în care stocul a fost epuizat”, a precizat Ligia Marincaş.
Vaccinul împotriva hepatitei B, în aştepare
În schimb, întârzierea organizării licitaţiilor, de către Minister, a determinat o criză a vaccinurilor antihepatice, resimţită de altfel şi în Sălaj. Deşi reprezentanţii DSP susţineau la finele lunii iunie că este asigurat necesarul de doze pentru lunile iunie şi iulie, sute de nou-născuţi au rămas nevaccinaţi împotriva hepatitei B. „Toate vaccinurile sunt cuprinse în licitaţii, urmează să primim şi vaccinul antihepatic. Copiii nevaccinaţi vor fi recuperaţi ulterior prin intermediul medicilor de familie, care, de altfel, vor fi remuneraţi pentru această procedură”, a mai spus oficialul DSP Sălaj.
În toamna anului precedent, însă, stocul de vaccin antihepatic existent în Sălaj a fost atât de mare încât DSP Sălaj a asigurat o tranşă de vaccinuri colegilor de la Satu Mare. Potrivit sursei citate, în judeţul Sălaj necesarul lunar este de 170-200 de doze.
Vaccinul antihepatic B face parte din programul naţional de imunizări obligatorii la copii şi este administrat nou-născuţilor după naştere, în maternitate. Vaccinul are drept scop imunizarea bebeluşului împotriva infecţiilor cauzate de virusul hepatitei B. De asemenea, şi vaccinul BCG (vaccin antituberculos) se face obligatoriu tuturor nou-născuţilor, fiind inclus în programul naţional de vaccinări. Vaccinul BCG (sigla bacilului lui Calmette şi Guerin, inventatorii vaccinului) a fost fabricat plecând de la o cultura de bacili Mycobacterulm tuberculosis bovis, de aceea intră în categoria de “vaccin viu atenuat” şi permite obţinerea unei imunităţi durabile faţă de tuberculoză. Acesta mai este utilizat şi ca imunostimulant în anumite boli maligne (cancer de vezică sau leucemie).
Nou-născuții din secția Zalău sunt deja infectați cu stafilocie oculară, vezi ce aglomerație de bărnaci este în anticamera secției, de zici că te afli în Dej, sala de așteptare CFR, clasa II-a.
Mai apoi, în sala de naștere nu există apă caldă pentru igienizarea lehuzelor.
În sala de operație ginecologie nu se pot deschide geamurile, deși aripa exterioară are mînere, cea interioară e sudată ermetic.Între aripile ferestrelor e o mizerie: praf și muște moarte – sursă de infecție (o mai avut ei așa ceva, pentru care spitalul a primit deja o amendă consistentă). Civilii umblă în sala de naștere ca la piață – iar sursă de infecție. Toate acestea cu binecuvîntarea celebrului medic șef dr. Majdich Vasile, puternic sprijinit de dr. Ligia Marincaș – DSP Zalău.