Cu toate că a trecut o săptămână de la schimbarea din funcţie a viceprimarului Daniela Coţa, nici până astăzi noul vice ales de consilierii locali, Claudiu Bîrsan, nu a „reuşit” să se instaleze la primărie. Motivul? Cel mai probabil este vorba despre o tergiversare intenţionată a factorilor de decizie implicaţi în această „schimbare”.
Noul viceprimar al Municipiului Zalău, Claudiu Bîrsan, ales de 13 consilieri din cei 20 prezenţi la şedinţa de Consiliu Local din data de 6 august 2014, pare-se că nu mai ajunge să se instaleze la primărie în locul fostului vice Daniela Coţa. Deşi, iniţial în data de 11 august i-a fost comunicată „oficial” decizia de numire în funcţie, Bîrsan nu a ocupat încă fotoliu de viceprimar. Acesta este conştient că este vorba despre o tergiversare şi are convingerea că în spatele acestei tărăgăneli sunt „presiuni politice”. În mod normal, Instituţia Prefectului ar trebui să acorde un „aviz favorabil” cu privire la cele două proiecte de hotărâre votate de consilierii locali în şedinţa ordinară de Consiliu Local din data precizată. Este vorba despre proiectul de hotărâre „privind schimbarea din funcţia de viceprimar al Municipiului Zalău a doamnei Coţa Daniela” şi cel cu privire la „alegerea unui viceprimar al Municipiului Zalău”, însă, potrivit unor surse neoficiale, hotărârea privind schimbarea ar urma să fie atacată în contencios administrativ. „Mă aşteptam la această tergiversare, deoarece ştiu că sunt presiuni pe foştii mei colegi din Prefectură. Mă aştept la acest demers. În cazul în care Prefectura va ataca aceste acte în contencios administrativ, voi face eu însumi o cerere de intervenţie, în nume personal, în acest proces. Voi solicita, ca în cazul în care aceste hotărâri se vor dovedi a fi legale, lucru de care sunt convins, Instituţiei Prefectului în solidar cu funcţionarii care semnează cererea să fie obligaţi la plata cel puţin a indemnizaţiei de care sunt privat pentru perioada în care nu îmi pot exercita mandatul”, a precizat Bîrsan. În opinia noului viceprimar, cei care atacă aceste hotărâri, trebuie să ştie că „în cazul în care se dovedesc legale, acţiunea lor va avea implicaţiii patrimoniale”.
Prefectura dă „ok-ul” în zece zile
Pentru a se confirma sau infrima zvonurile potrivit căreia decizia de schimbare a viceprimarului ar urma să fie atacată în contencios administrativ, subprefectul judeţului, Robert Silaghi, a declarat că deocamdată Instituţia Prefectului are la dispoziţie zece zile pentru a da avizul de legalitate. „Hotărârea de Consiliu Local, cele două proiecte de hotărâre adoptate, ne-a fost transmisă în cursul zilei de vineri, 8 august, iar în termen de zece zile de la comunicare trebuie să dăm avizul de legalitate. Aşa este procedura, trebuie verificată legalitatea hotărârii”, a precizat reprezentantul guvernului în teritoriu.
Schimbare politică
Reamintim cititorilor noştri că după aproape şase ani petrecuţi la “cârma” Primăriei Zalău în funcţia de viceprimar, Daniela Coţa, preşedinte al Organizaţiei de Femei a Partidului Social Democrat Sălaj a fost înlăturată. Planul de înlăturare a fost pus la cale chiar de “apropiaţii” acesteia, alături de care, fostul viceprimar şi-a desfăşurat activitatea.
Motivele care au dus la această schimbare invocate de “colegi”, consilierii locali, au fost destul de multe. În primul rând “angajamentele asumate prin jurământul rostit la investitura în funcţia de viceprimar şi competenţele stabilite de lege pentru această funcţie nu s-au materializat în practică, activitatea sa nefiind pe măsura sarcinilor pe care le avea de rezolvat, o bună parte concentrându-se pe identificarea de eşecuri ale unor servicii publice şi departamente, pe care, de fapt, trebuia să le coordoneze şi să le conducă”. Schimbarea viceprimarului Daniela Coţa a fost una politică, graţie unei alianţe locale a partidelor.
Un astfel de caz, privind schimbarea unui viceprimar, a mai fost înregistrat recent în comuna Valcău, însă Instituţia Prefectului nu a avut nevoie de atâtea zile, zece la număr, pentru a da un aviz legal şi nici nu s-a pus problema atacării deciziei în contencios administrativ.
ORICUM BIRSAN STIE FOARTE BINE CUM STAU LUCRURILE IN PREFECTURA, CA DE ACOLO A PLECAT SI NU CRED CA O SA STOARCA BANI DE PE AMARATII AIA DE FUNCTIONARI CARE NU AU CE DESCHIDE GURA IN FATA LUI CIUNT. AR TREBUI SA SE INDREPTE IMPOTRIVA CELOR CARE AU DISPUS O ASTFEL DE ACTIUNE. DAR CONFORM ZICALEI, TOT PE CALUL CARE TRAGE, TOT PE ALA DAI, SE POATE INTAMPLA ORICE.
DIUS ISI CUNOASTE PREA BINE FOSTII COLEGI, SUNT SIGUR CA NU SE VA INDREPTA IMPOTRIVA LOR DUPA CUM IL CUNOSC EU.
Cine trage sforile la Prefectura?
Nu se lasa Cota dusa 🙂
Oare de ce miros a basism ieftin amenintarile lui Birsan ? se simte oare suficient de incompetent in ale științelor juridice si se gândește ca e potrivit sa amenințe ? Orice jurist de clasa medie știe care sunt pasii ce trebuie urmări, numai Dius cel viteaz nu știe. Mai, mai, cand te gândești ca a fost subprefect, te ia cu friguri si ameteli!
Așa este. Doar Cota este competenta, ca doar e psdista. Ea și numai ea e bună de viceprimar. Abia aștept să văd cine are dreptate, deși mi se pare la mintea cocoșului că majoritatea consiliului local da viceprimarul.
cand vad asemenea tampenii de comentarii, te gandesti la Gidea ! pai daca Basescu le face si dreje pe toate, voi il vedeti ca pe un Dumnezeu, si in acest caz ar trebui sa va inchinati lui 🙂 sunt curios pe cine o sa mai „amintit” in rugaciunile voastre dupa ce pleaca basescu de la Cotroceni? Pe micul Copy-paste PONTA ? Pai Ponte e precum pielea P_lii, il plimba astia din mari din PSD tot infata si in spate.
Bineinteles ca PSD nu respecta legea, ca la ei doar Antena 3 face regulile.PSD e plin de infractori
Indignatule, tu traiesti pe alta lume. Hotararea de cl e beton , doar cei de la prefectura lucreaza la comanda
si se mai mira ca intra la puscarie .La multi ani!
Daca fac functionarii ilegalitati , de ce sa nu raspunda?? Cine greseste sa plateasca, cu atat mai mult financiar, pentru ca asta doare cel mai tare.Care functionar e dispus sa plateasca el pentru Cota? Poate doar aia spalati pe creier de Antena 3
nu platesc ei nimic, ei se sperie de ordinele superiorilor , le executa fara sa comenteze.
plateste prefectura . adica tot noi
Asa zis astai numai inceputul deacum incepe razbunarile…..
slab material Muri , viciu de procedura este si la inmanarea deciziilor . Nu se poate da decizia de numire pana cand nu se inmaneaza decizia de revocare din functie , dar d-nul primar a fost vineri a semnat documentele si a plecat repede .
Cred ca trebuia sa specifici asta in material daca esti impartial , dar …..(??????)
PSDisti sunt copie la indigo, la toate nivelurile, cu omul care a lovit jurnalista B1.Cand sunt la putere sunt parsivi,cand devini slabi iti pupa picioarele
Huo Cota.noi zalauanii il vrem pe Birsan.Ea sa plece daca se poate si din oras. Ca tot orasul e satul de ea.dapai aia din primarie.
mai degraba vrem sa scapam de biroul de pres…a
d-nul dius are o imagine foarte buna, spre deosebire de adversara.
gunoaielor de politicieni………………doar voi ati facut legile in asa hal ca sa va puteti fwte la nesfarsit , ca daca le faceati bune totul era clar ,………….probabil ca oricare erati in locul celuilalt , proceda la fel, asa ca nu faceti pe desteptii niciunul , oricum toti sunteti gunoaie ordinare care alergati doar dupa ciolan , iar pe functionarii care executa orbeste lasati-i in pace ca voi i-ati adus in sistem si doar astia va plac……… pe unul cu personalitate si caracter il marginalizati……….sa v-ajute Dumnezeu dupa cum meritati
Oare femeia asta înțelege logica politica a cărei beneficiara este? Ar fi elegant si logic să-si dea demisia. Dar de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.În Zalău în vecii vecilor nu va fi un primar de stânga. Măcar zălăuanii nu sunt așa proști.