În loc de ciuperci a găsit proiectile

 

Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Zalău a fost solicitată să intervină pentru o asanare de muniţie în pădurea Aghireş. Potrivit informaţiilor primite de la Rareş Bleahu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, ajunşi la faţa locului, pirotehnicienii au constatat că este vorba de un proiectil artilerie de calibrul 76 de milimetri., rămas neexplodat din al II-lea război mondial. Muniţia a fost descoperită de către o persoană care culegea ciuperci în zonă. Potrivit sursei citate, aceasta a fost asanată cu succes, urmând să fie distrusă la o dată ulterioară.
Reprezentanţii ISU Sălaj recomandă pe această cale cetăţenilor ca la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată să anunţe cel mai apropiat post de poliţie sau pompierii la numărul de urgenţă 112 fără a le atinge sau schimba poziţia acestora.

Leave a Comment