HC Zalău a încheiat prima parte a pregătirii de vară

19 şedinţe de pregătire au efectuat handbalistele antrenate de Gheorghe Tadici în cele 11 zile cât a durat cantonamentul de la Cheile Grădiştei

HC Zalău a încheiat prima parte a perioadei de pregătire din această vară, revenind joi din cantonamentul de la Cheile Grădiştei. 11 zile s-au pregătit la altitudine jucătoarele antrenate de Gheorghe Tadici, tehnicianul zălăuan fiind mulţumit de atitudinea pe care au avut-o handbalistele sale în cantonament. „A fost un cantonament foarte bun şi eficient, fără accidentări. Fetele au muncit mult în această perioadă, fiindcă le-am explicat că suntem cea mai tânără echipă din Liga Naţională şi este nevoie de multă muncă pentru a face faţă în campionat echipelor cu jucătoare mult mai experiementate şi mai valoroase. Sunt mulţumit de modul în care a decurs pregătirea şi de felul în care s-au antrenat jucătoarele. Am făcut 19 antrenamente în 11 zile”, a declarat Gheorghe Tadici.
La stagiul de pregătire de la Cheile Grădiştei au participat şi cele trei internaţionale de tineret: Ana-Maria Inculeţ, Claudia Constantinescu şi Eliza Cicic, care au ajuns în cantonament direct de la Campionatul Mondial din Croaţia.
Revenite din cantonament, handbalistele de la HC Zalău vor avea câteva zile de pauză, iar luni îşi vor relua pregătirile cu antrenamente bazate mai mult pe partea tehnico-tactică.
Echipa zălăuană va participa la finalul săptămânii viitoare la primul turneu de pregătire din această vară, organizat la Cluj, la care vor participa patru formaţii: HCM Baia Mare, DVCS Debrecen, „U” Jolidon Cluj şi HC Zalău.
Reamintim că formaţia de la poalele Meseşului a reuşit patru transferuri până în acest moment: Alexandra Ciunt (inter dreapta – 21 de ani), Andrada Maior Paşca (extremă dreapta – 21 de ani), Adina Cîrligeanu (jucătoare ambidextră ce evoluează la linia de nouă metri – 21 de ani) şi Diana Puiu (inter stânga – 21 de ani). Ciunt, Paşca şi Puiu au fost aduse de la HCM Baia Mare, iar Cîrligeanu a evoluat ultima dată în Divizia A, la Ştiinţa Bacău.

 

One Thought to “HC Zalău a încheiat prima parte a pregătirii de vară”

  1. Suporter

    DA! Echipa este cam tanara , iar adversarii au facut transferari masive din strainatate.. Sa vedem daca vor face fata !Cred ca Tadici stie ce ai asteapta.Mai intra in primele 6 ? Greu !!

Leave a Comment