O vorbă veche spune că „în sport orice este posibil”, dar, ceea ce a făcut FIFA după finala Campionatului Mondial din Brazilia pare, totuşi, o decizie exagerată. La finalul meciului câştigat de Germania, campioana mondială, cu scorul de 1 – 0 în faţa Argentinei, reprezentanţii FIFA l-au desemnat pe Lionel Messi cel mai bun jucător de la turneul final, acordându-i starului argentinian „Balonul de Aur”. Este, într-adevăr, unul dintre staruri, dar nu singurul, ceea e a fost cât se poate de vizibil la Cupa Mondială din această vară.
Decizia ca Messi să fie desemnat cel mai bun jucător a stârnit, pe bună dreptate, controverse în lumea fotbalului, iar ciflere apărute după finală ne întăresc convingerea că starul Barcelonei nu merita acest trofeu. Messi a alergat în cele 120 de minute, cât a durat finala, cel mai puţin dintre jucătorii prezenţi pe teren – 10,7 kilometri, iar colegilor săi le-a oferit doar 28 de pase. Până şi Neuer, portarul Germaniei, a reuşit 42 de pase utile! Argentinuanul nu a rupt gura târgului nici în defensivă, reuşind doar două recuperări pe tot parcursul meciului. Comparându-l cu neamţul Thomas Muller, care ocupă acelaşi post în naţionala lui Joachim Low, germanul a dat 51 de pase în cele 120 de minute, a alergat 15,1 kilometri şi a reuşit trei recuperări.
Messi este un jucător extraordinar, complet, iar uneori îţi vine să nu te mai desprinzi din faţa televizorului când evoluează starul argentinian. Însă, la Cupa Mondială, sud-americanul nu a mai fost cel pe care-l ştiam cu toţii.
Până şi conaţionalul său, Diego Maradona, a contestat decizia FIFA, cu toate că, spune el, îl iubeşte pe Leo şi i-ar da şi cerul.
Messi nu a arătat nimic special la acest Mondial, trebuie recunoscut acest lucru, chiar dacă mulţi dintre noi suntem fanii lui. În finală, starul Barcelonei a fost mai degrabă un jucător şters, iar decizia FIFA nu a făcut altceva decât să-l pună pe argentinian într-o postură penibilă, de care, probabil, chiar şi el este conştient.