Chiar dacă vând produse din import şi păcălesc consumatorii că sunt „made” în România, comercianţii de lebeniţă din pieţele Zalăului sunt acoperiţi de certificatele de producător şi nimeni nu le poate face nimic. Confirmarea vine din partea reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură Sălaj ca urmare a unor controle desfăşurate în cursul acestei săptămâni la comercianţii de fructe şi legume din municipiul Zalău.
Potrivit unor informaţii furnizate de Valentin Duca, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură (DAJ) Sălaj, în cursul zilei de miercuri, 16 iulie, reprezentanţi ai instituţiei, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, au efectuat controale la un număr de şapte comercianţi de legume şi fructe care îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Centrală, Piaţa Astralis şi zona Brădet. Controalele au urmărit modul de comercializare şi deţinerea certificatelor de producător, dar şi provenienţa mărfii. Astfel, în urma acţiunilor de verificare, echipa de control a constatat faptul că persoanele care comercializează pepeni verzi – lebeniţă sunt din zona de sud a ţării şi deţin certificate de producător avizate de primăriile localităţilor de domiciliu. Potrivit directorului Duca, un singur comerciant, din cei şapte verificaţi, nu avea trecut pe certificatul de producător suprafaţa cultivată cu pepeni verzi, însă echipa de control a luat legătura cu reprezentanţii primăriei care au emis actul şi s-a confirmat faptul că producătorul deţine în cultură pepeni verzi. „Întrucât aveau certificat de producător, inspectorii din cadrul DAJ Sălaj, nu pot să se pronunţe asupra provenienţei pepenilor. Răspunderea revine primăriilor din zonele care au eliberat certificatele de producător pentru corectitudinea datelor”, a precizat Valentin Duca. În urma controlului reprezentanţii DAJ Sălaj au cerut comercianţilor de lebeniţă să afişeze la vedere etichete cu zona de provenienţă a pepenilor.
„Reprezentantii DAJ a cerut comerciantilor sa afiseze” – te-ai cam luat la tranta cu limba romana. Cu ce ti-a gresit de-ti bati joc de ea in halul asta?
E și foarte greu de verificat în teren dacă pepenii la Dăbuleni s-au copt,nu ? Controasle de controale…
De ce stergeti comentariile in care vi se atrage atentia ca nu scrieti corect romaneste?