O femeie de 49 de ani, din localitate Bulgari, este de negăsit de câteva zile. Dispariţia acesteia a fost semnalată vineri, 11 iulie, în jurul orei 17,30 de către soţul femeii. Potrivit informaţiilor primite de la Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj, poliţiştii din Sălăţig au fost sesizaţi de către Dumitru L., din Bulgari, despre faptul că soţia sa, Gretica Georgeta L. 49 ani, a plecat de acasă, în jurul orei 10, să culeagă ciuperci, în pădurea dintre localităţile Bulgari şi Şoimuş, şi nu s-a mai întors. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că femeaia a plecat în mod voluntar, cu intenţia de a se întoarce într-un interval de două-trei ore. După ora 13, soţul acesteia, împreună cu alţi membri ai familiei au început căutarea în perimetrul de pădure unde se deplasa de obicei, dar nu au găsit-o, motiv pentru care a semnalat poliţiei circumstanţele dispariţiei acesteia. Potrivit sursei citate, poliţiştii din comună, ajutaţi de mai mulţi consăteni, au căutat-o în zona indicată, însă fără niciun rezultat.
Femeia are 1,65 metri înălţime, constituţie slabă, ochi căprui, păr şaten, ten deschis. În ziua dispariţiei purta o haină tip hanorac, de culoare închisă, cu figuri geometrice în mai multe nuanţe, pantalon de culoare neagră şi cizme de cauciuc negre.
Persoanele care pot oferi informaţii despre această persoană sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
caine de urmarire ?
A plouat mult in ziua aceea, astfel ca nu mai poate mirosi cainele nimic, din pacate.