Composesoratul localităţii Cutiş, din comuna Almaşu, a organizat la finalul săptămânii trecute, în perioada 12 -13 iulie, prima ediţie a evenimentului „Fiii satului Cutiş”. Potrivit profesorului Liviu Sabău – reprezentant al Composesoratului Cutiş, la eveniment au participat fii ai satului stabiliţi în alte judeţe ale ţării, dar şi locuitori din localitate. Acţiunile incluse în programul dedicat „Fiilor satului Cutiş” au debutat, sâmbătă de la ora 18, cu o adunare la căminul cultural din localitate, urmată de o cină festivă şi au continuat şi duminică, 13 iulie, cu tradiţionala slujbă religioasă, desfăşurată la biserica din localitate. Cei prezenţi au luat parte şi la o slujbă de sfinţire a căminul cultural şi a şcolii din localitate, imobile care au fost recent renovate. Programul a continuat cu un spectacol folcloric oferit de tinerii din Cutiş, dar şi cu un dans la şură cu taraf tradiţional. Potrivit profesorului Sabău, satul Cutiş este atestat documentar din anul 1453, fiind locul unde a funcţionat prima „mănăstire şcoală de cantori” din Ardeal.