Reunirea echipei HC Zalău, amânată cu o săptămână

Gheorghe Tadici a renunţat la cantonamentul pe pe litoral, urmând să plece cu jucătoarele într-un stagiu de pregătire de 12 zile la Cheile Grădiştei

Programată iniţial în această după-amiază, reunirea echipei HC Zalău a fost amânată cu o săptămână, jucătoarele pregătite de Gheorghe Tadici urmând să-şi reia pregătirile pentru noul sezon în data de 9 iulie. „Am amânat începerea pregătirilor cu o săptămână şi le-am transmis fetelor să-şi dea normele de control şi să vină la reunire cu rezultatele. Vor fi prezente la reunire toate jucătoarele, mai puţin cele trei care evoluează la Campionatul Mondial cu naţionala de tineret (Ana Maria Inculeţ, Claudia Constantinescu şi Eliza Cicic, n.r.). Ele se vor alătura lotului după ce vor reveni de la naţională, fără să aibă zile libere”, ne-a dezvăluit managerul Tadici.
Tehnicianul zălăuan intenţiona să facă două stagii de pregătire în această vară cu echipa zălăuană, dar, în cele din urmă a ales o singură locaţie, Cheile Grădiştei, staţiune unde HC Zalău îşi desfăşoară de câţiva ani atât cantonamentele de vară, cât şi cele de iarnă. „Am renunţat la cantonamentul de la mare şi vom efectua un stagiu de pregătire, mai lung, la Cheile Grădiştei”, a mai afirmat antrenorul Zalăului.
Conducerea HC Zalău a reuşit le transfere în această vară pe Alexandra Ciunt, jucătoarea de 22 de ani fiind adusă sub formă de împrumut, pe o perioadă de două sezoane, de la campioana HCM Baia Mare, pe Andrada Maior Paşca, extremă de 21 de ani împrumutată tot de la HCM Baia Mare şi pe Alina Cârligeanu, jucătoare transferată de la Ştiinţa Bacău, formaţie ce evoluează în Divizia A. Tot în această vară, gruparea zălăuană s-a despărţit de Loredana Pera, Carmina Bădiţă, Ana Maria Şomoi şi Valeria Motogna, ultimele fiind decise să pună punct handbalului de performanţă.

One Thought to “Reunirea echipei HC Zalău, amânată cu o săptămână”

  1. Spectator

    Au plecat trei jucatoare de baza : Bese,Somoi, Badita + Pera si au venit 3 jucatoare tinere ceea ce nu e rau ,poate sunt bune dar….tinere. Daca se poate ar mai trebui aduse 2-3 cu expierenta si valoare si sa se renunte la cele care de ani de zile NU aduc plus valoare , gen Turcas,Ciobanu,Lazar,Cheta,Prodan,Buruian,poate si Cicic,Bardac….Dar cred ca sefii au analizat si stiu cat ai tin cureaua..financiara. Sa vedem cum gandeste in continuare si Tadici. E cel mai indreptatit si stie pulsul la tot ce misca …in handbal. Succes !!!!!!!

Leave a Comment