Şapte cămătari din Jibou, condamnaţi la închisoare cu executare

 

Magistraţii Judecătoriei Zalău s-au pronunţat joi, 26 iunie, în cazul celor zece persoane de etnie romă din Jibou, acuzate de cămătărie, şantaj şi iniţiere, constituire sau aderare la un grup infracţional. Şapte dintre aceştia au fost condamnaţi la închisoare cu executare, iar trei, cu suspendarea condiţionată a pedepsei. Astfel, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al instanţei zălăuane, judecătorul Dana Puiu, patru din cei zece inculpaţi au primit câte trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, din care se deduce perioada petrecută în arest preventiv. Este vorba de Kiss Ioan şi Elisabeta şi Kiss Sanducan şi Loredana. Cei patru au fost achitaţi pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat, precum şi de alte 12 acuzaţii de şantaj.
De asemenea, potrivit sursei citate, au fost condamnaţi la închisoare cu executare şi Kiss Radu, doi ani şi două luni, Mihai Varga, trei ani şi Kiss Tarzan, un an şi patru luni. Kiss Şarlota, Balog Gruia şi Noredan Fărcaş, au primit pedeapsă cu suspendare condiţionată a executării, cu termen de încercare între patru şi cinci ani.
Aceeaşi pedeapsă au primit şi cei doi angajaţi ai Poştei Române, implicaţi în dosar. Potrivit judecătorului Dana Puiu, Virginica Şuteu a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare condiţionată, cu un termen de încercare de trei ani, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar pentru aceeaşi infracţiune, Sergiu Chiş, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare a executării, cu un termen de încercare de patru ani. „Cei doi angajaţi au fost achitaţi pentru complicitate la cămătărie şi aderare la un grup infracţional organizat”, a precizat purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Zalău.
Reamintim că, potrivit procurorilor DIICOT Sălaj, persoanele menţionate au împrumutat diverse sume persoanelor sărace din localitatea Jibou, recuperându-şi mai apoi banii din alocaţiile de stat pentru copii, din pensii de handicap şi din ajutoare sociale, cu complicitatea unor angajaţi ai Oficiului Poştal Jibou. Ba mai mult, ei ar fi instaurat teroarea în rândul romilor din Cartierul Cărămidari, ameninţând şi chiar torturându-şi victimele. În acest dosar au fost cercetate penal 15 persoane, opt dintre ele, în arest, iar celelalte – printre care şi doi factori poştali – în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara.
Sentinţa pronunţată joi nu este una definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

2 Thoughts to “Şapte cămătari din Jibou, condamnaţi la închisoare cu executare”

  1. SinNombre

    Ma bucur e tot ce pot sa spun din ce am citit …
    îsi merita pedeapsa excroci ordinari se credeau de ne invins, credeau ca pentru ei nu exista lege, se credeau de neinvins ba mai mult ei deja se credeau mafiotzi…
    Ori ce om ishi are nashu si pana la urma i se taie creanga de sub picioare .
    Respect justitzia romana !

  2. Anonim

    incepe sa se faca curatenie
    bravo procurori

Leave a Comment