Magistraţii Tribunalului Sălaj au admis, miercuri, propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive şi a arestului la domiciliu formulată de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj în ceea ce-i priveşte pe cei nouă inculpaţi din dosarul evaziunii fiscale de cinci milioane de euro.
Astfel, Pavel Nicoară, Sebastian-Dacian Chira, Ioan Galiş, Ioan Huluban şi Vasile-Valer Boer vor rămâne după gratii până în 28 iulie, în timp ce pentru Emil Boita, Gavril Biriş, Gheorghe-Dorel Dejeu şi Marinel Baidoc a fost prelungit arestul la domiciliu tot până la data menţionată.
Decizia instanţei sălăjene poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Cei nouă sunt acuzaţi de evaziune fiscală de cinci milioane de euro, spălare de bani, delapidare şi grup infracţional organizat.
Procurorii au stabilit că, începând cu anul 2010, membrii grupării s-au folosit de firme „fantomă” pentru a regla activitatea contabilă în vederea evitării bugetului de stat, banii rezultaţi din evaziune fiscală şi delapidare intrând în posesia inculpaţilor. Societatăţile „fantomă” erau înfiinţate pe numele unor persoane fără adăpost, în scopul deschiderii unor conturi bancare, obţinerii de carduri şi emiterii de facturi fiscale fictive, în interesul societăţilor comerciale ce aparţineau membrilor grupului de criminalitate organizată. Prejudiciul astfel creat a fost estimat la cinci milioane de euro.
Briliant la intuneric!
La multi ani cu executare pentru ,,artizanul,, afacerii!
Pana-n 2060!