Producţia industrială realizată în primele patru luni ale acestui an de către agenţii economici sălăjeni s-a ridicat la 1,02 miliarde de lei, fiind în creştere cu 15,8 la sută faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, în parelel cu o creştere cu 8,1 procente pe total ţară, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Sălaj.
În ceea ce priveşte productivitatea muncii din industrie, şi acest indicator a urmat un trend ascendent, fiind cu 11,8 procente peste cel înregistrat în intervalul ianuarie-aprilie 2013.
Cifra de afaceri totală a societăţilor care activează în sectorul industrial s-a apropiat, în primele patru luni din 2014, de 1,18 miliarde de lei, înregistrându-se, astfel, un salt de 16 procente, faţă de creşterea de 11,6 la sută pe total ţară, susţin reprezentanţii DJS Sălaj.
Activitatea de comerţ exterior din judeţ, în primele două luni din 2014, se concretizează în realizarea unui volum de export de 75,7 milioane de euro şi a unor importuri care însumează 44 milioane de euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013, exportul a crescut cu aproape 43 de procente, în timp ce importul s-a majorat cu 35,5 la sută.
Trei secţiuni de mărfuri deţin 85,6 la sută din valoarea totală, respectiv “materii textile şi articole din acestea”, “metale comune şi articole din acestea” şi “mărfuri şi produse produse diverse”. Ţările partenere situate pe primele patru locuri în derularea exporturilor în perioada menţionată au fost Italia (25,3 la sută din total exporturi), Germania (14 la sută), Statele Unite ale Americii (13,3 la sută) şi Mexic (8,4 la sută).
La capitolul importuri, trei secţiuni deţin 76,6 la sută din total: “materii textile şi articole din acestea”, “metale comune şi articole din acestea” şi “maşini, aparate şi echipamente electrice; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile”. Pe primele patru poziţii în derularea importurilor s-au situat Italia (28 la sută), Germania (21 la sută), Argentina (8,1 la sută) şi Ungaria (8 la sută).